Update: Atac armat într-o școală din Belgrad!

Sursa foto: Andra Radu

Update: Ministrul Educației din Serbia a anunțat că vor fi trei zile de doliu. Perioada va începe pe 5 mai și se va termina pe 7 mai.

„Îmi exprim cel mai profund regret cu privire la cea mai mare tragedie care s-a abătut asupra Serbiei și a sistemului nostru de învățământ în istoria recentă, tragedia petrecută în școala primară „Vladisav Ribnikar”. Nimeni nu-i poate înapoia pe copii părinților lor”, a transmis ministrul Educației, potrivit euronews.ro.

……………………………………………………………………………………………………..

Update: Opt copii și paznicul au fost uciși, a transmis Ministerul de Interne sârb, citat de Euronews Serbia. 7 persoane sunt rănite.

……………………………………………………………………………………………………..

Update: Opt copii, un profesor și paznicul au fost uciși, potrivit unor surse citate de Euronews Serbia.
………………………………………………………………………………………………..

Update: Agenția de știri Tanjug din Serbia a anunțat că un agent de securitate a fost ucis și cinci elevi au fost răniți, informează Reuters.

………………………………………………………………………………………………………….

Un atac armat a avut loc la o școală din centrul orașului Belgrad. Un elev în clasa a 7-a a deschis focul. Acesta a fost arestat.

Poliția a declarat că băiatul a folosit arma tatălui său și a tras mai multe focuri în mai mulți elevi și în paznicul școlii.

Din primele informații, se pare că 8 oameni au fost împuscați și că băiatul era sub influența drogurilor.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.