Gabriela Ruse s-a calificat în turul 2 al turneului WTA 1.000 de la Roma

foto: AGERPRES / EPA/JASON SZENES

Gabriela Ruse s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 3.572.618 euro, după ce a trecut de cehoaica Linda Fruhvirtova cu 6-1, 6-0.

Ruse, venită din calificări, a obţinut victoria în doar 62 de minute, în faţa talentatei cehoaice de 18 ani, care se află deja pe locul 55 în lume.

Ruse a salvat toate cele şase mingi de break ale adversarei, care a încheiat şi cu 7 duble greşeli.

Românca şi-a asigurat un cec de 12.652 de euro şi 65 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi brazilianca Beatriz Haddad Maia (26 ani, 15 WTA), a 12-a favorită.

Tot azi, Ana Bogdan a învins-o pe japoneza Nao Hibino cu 7-5, 6-0 în primul tur la Foro Italico.

De asemenea, azi loc şi meciul dintre Sorana Cîrstea şi jucătoarea americană Katie Volynets, în primul tur.

Irina Begu, cap de serie numărul 31, este calificată direct în turul secund şi o va întâlni pe chinezoaica Xiyu Wang.

La dublu, Ruse şi ucraineanca Marta Kostiuk vor juca în prima rundă contra perechii Tereza Mihalikova (Slovacia)/Alycia Parks (SUA), iar Monica Niculescu şi japoneza Makoto Ninomiya vor juca împotriva cuplului Leylah Fernandez (Canada)/Taylor Townsend (SUA).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.