Bine de citit: Christine

Nu pot evalua “Christine” decât printr-o comparație cu “Dintr-un Buick 8”, pentru că în ambele romane automobilul joacă un rol principal (“Mr. Mercedes”, nu face parte din această categorie, mașina reprezentând aici doar o unealtă pentru criminal. Stephen King ar fi putut să o înlocuiască cu o mitralieră sau cu o bombă iar rezultatul ar fi fost același, chiar dacă s-ar fi îndepărtat puțin de povestea reală de la care s-a inspirat).

“Dintr-un Buick 8” mi-a plăcut mai mult, dar dacă cele două mașini ar sta una lângă cealaltă probabil că Plymouth Fury 1958 ar fi alegerea imediată chiar și pentru un cititor a cărui vârstă s-a îndepărtat de perioada adolescenței. Fury înseamnă viteză, optimism, aplomb și culori vii, în timp ce Buick Roadmaster 1953 este definiția precauției și a răbdării.

Christine este un Plymouth sentimental și orgolios care nu prea are timp de pierdut și tot ceea ce își dorește trebuie să obțină imediat. Iubește cu pasiune, aleargă cu entuziasm, omoară cu cruzime. O mașină geloasă și imprevizibilă, superbă și monstruoasă în același timp.

Dincolo, în celălalt roman, Buick-ul nu are stări, nu simte nimic, rolul său este doar acela de pasaj de trecere între universuri diferite. Nu este necesar să te miști din loc pentru a-ți îndeplini scopul existenței, de ce ai face acest lucru, atâta vreme cât oamenii sunt curioși și vor să vadă ce se află de cealaltă parte a tunelului dintre lumi.

Puse cap la cap, cele două romane reprezintă de fapt povestea unei curse memorabile. Christine se repede orbește pe pistă, vrea să câștige cu orice preț așa că ajunge prima la linia de sosire, ce victorie glorioasă! Numai că acolo o așteaptă de multă vreme Buick-ul, cel care nici măcar nu a participat la o cursă lipsită de importanță, pentru că tot ceea ce contează pentru această mașină este locul în care se află, ordinea sau momentul în care a ajuns la destinație nefiind relevante.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.