Festivalul Opera Copiilor – zeci de spectacole și atracții la OCC
Articol de , 16 mai 2023, 15:10
Timp de 11 zile, în perioada 26 mai – 11 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la Festivalul Opera Copiilor editia a 7, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități desfășurate atât în locurile binecunoscute, cât și în spații deschise în premieră publicului.
Festivalul Opera Copiilor este unul dintre proiectele emblematice ale Operei Comice pentru Copii, organizat începând din 2015, în jurul datei de 1 iunie, Ziua Mondială a Copilului.
Deschiderea oficială a evenimentului are loc pe 26 mai, începând cu ora 17.00, iar în zilele de 27 și 28 mai, precum și pe 1, 2, 3, 4, 5, 9 (orele 17.00-21.00), 10 și 11 iunie, festivalul este este deschis publicului în intervalul orar 10.00-21.00.
Printre atracțiile nelipsite se numără Piscina cu Bile, Grădina cu Fluturi și Plante Exotice, Râul OCC – singurul navigabil din București, și Aventura Parc.
Începând din acest an, Festivalul Opera Copiilor se adresează și bebelușilor!
La ediția curentă va fi inaugurată zona Bebe F.O.C., cu atracții destinate exclusiv copiilor de 0-3 ani. De asemenea, o atenție sporită va fi acordată și lecturii, prin amenajarea zonei Book F.O.C., care găzduiește Librăria OCC precum și lansări de carte ale autorilor de volume pentru copii. Cei pasionați de sceno-tehnică vor avea la această ediție acces la F.O.C. Misterium, un spațiu deschis în premieră publicului în cei opt ani de când Opera Comică organizează festivaluri pentru copii.
Pe lângă activitățile și atracțiile amenajate în aer liber și în spații neconvenționale, festivalul cuprinde peste 30 de reprezentații, programate în Sala Mare, în Salonul Mozart și în Grădina OCC.
„School of Rock” revine la OCC, în Festivalul Opera Copiilor
Musicalul „School of Rock”, de Andrew Lloyd Webber, programat în Sala Mare, în perioada 26 mai – 5 iunie, ilustrează, prin muzica senzațională și interpreții de excepție, o poveste despre visuri frânte și visuri împlinite, transmisă de o distribuție alcătuită preponderent din copii și adolescenți. Super-producția este totodată și o lecție de parenting, într-o epocă din ce în ce mai atentă la relația părinte-copil-profesor – încă un motiv pentru a se afla în programul unui festival dedicat Zilei Mondiale a Copilului!
În Salonul Mozart, începând cu 27 mai, spectactorii pătrund în „Universul magiei”, alături de magicianul Bogdan Muntean, care își completează de fiecare dată numerele de magie cu glume și îi implică pe copii în spectacol.
Scena din Grădina OCC găzduiește spectacolele de balet „Poveste vieneză” și „Mirandolina”, dar și spectacole muzicale invitate: „Cei trei purceluși”, „Muck cel mic”, „Castelul Vrăjitoarei”, precum și orele deschise ale Atelierelor Micul Artist.
Ultimul weekend de festival prilejuiește publicului reîntâlnirea cu Don Quijote, un personaj care-și spune povestea în pași de dans, în baletul care-i poartă numele, programat în Sala Mare pe 10 și 11 iunie.
Accesul în festival este gratuit, participarea la activități se face pe baza tichetelor cu valoare de 3 RON/bucata, disponibile la Magazinul OCC. Biletele pentru spectacolele incluse în festival se pot achiziționa în rețeaua bilete.ro.
Tinerii creatori sunt așteptați în „Stagiunea UnderGrant”
După succesele înregistrate cu spectacolele câștigătoare la precedentele sesiuni de proiecte – „Heidi”, „Onix și Barton”, „Erus și Valea Răbdării”, „Bastien și Bastienne”, Opera Comică pentru Copii vine din nou în sprijinul tinerilor creatori și organizează a patra ediție a concursului de proiecte „Stagiunea UnderGrant”. Termenul limită pentru înscrieri este 15 septembrie 2023, la sediul din Calea Giulești nr. 16 sau prin email: occ.revista@gmail.com.
Instituția invită tinerii creatori (regizori, coregrafi, scenografi) să trimită propuneri de spectacole de operă / operetă / balet / musical / teatru, adaptate pentru copii. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă: CV-ul candidatului, conceptul regizoral/coregrafic al spectacolului, conceptul scenografic (schițe decor/costume), coloana sonoră/partitura, publicul vizat și mesajul spectacolului.
Tinerii creatori ale căror dosare vor fi acceptate vor fi invitați în toamnă la discuții mai amănunțite despre posibila realizare a proiectului propus, în stagiunea 2023-2024.