Expoziție interesantă în București despre istoria cărții românești în Valahia anilor 1700
Articol de Vicentiu Andrei, 29 mai 2023, 20:18
Epoca fanariotă, cea în care Neofit I Cretanul a ocupat scaunul mitropolitan pentru 15 ani, a fost considerată în istoriografie, privită dintr‐o anumită perspectivă, ca una de mare declin pentru Țările Române, luând în calcul realitățile socio‐politice ale timpului, determinate de schimbarea permanentă a raportului de forțe între Rusia țaristă, Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman. Este momentul în care, în fruntea celor două principate, în vederea unui control politic și fiscal sporit, Imperiul Otoman a impus, în locul celor pământeni, domni greci sau grecizați, selectați din cartierul Fanar al Constantinopolului, cu precădere foști dragomani. Pentru mai bine de un secol cât au durat domniile fanariote, de la debutul din 1711 în Moldova, respectiv 1716 în Țara Românească până în 1821, șirul lung al celor peste 30 de domni fanarioți a venit cu o întreagă camarilă, alcătuită din dregători, dascăli, negustori și prelați greci. Nemulțumirea locuitorilor în fața acestui aflux al factorului grecesc și a abuzurilor comise de unii dintre dregători s‐a accentuat, deși prezența acestora în spațiul românesc era o constantă, începând cu secolul al XV‐lea.
Analiza ulterioară a acestui secol, dintr‐o perspectivă multifațetată, a schimbat, intr‐o oarecare măsură, raportarea istoriografilor la realitățile, cel puțin culturale, ale epocii. Printr‐o reconsiderare a unora dintre domniile fanarioților, acordându‐se atenție inițiativelor reformatoare ale acestora, percepția asupra epocii s‐a nuanțat. Statisticile care evidențiază afirmarea limbii române ca limbă de cultură sunt edificatoare în acest
sens, în ciuda prezenței covârșitoare a factorului grecesc. Beneficiind de sprijinul constant al instituției ecleziastice, se constată că în această epocă producția de carte în limba vernaculară este net superioară celei grecești.
Faptul este cu atât mai semnficativ cu cât nu trebuie pierdut din vedere că, în vreme ce în Moldova, în întreaga perioadă, un singur prelat a fost străin, în Țara Românească au păstorit, în mod egal, români și greci. De asemenea, în demersul de promovare a limbii române, a învățământului, a culturii sprijinul venit din partea unora dintre domnii fanarioți nu trebuie minimalizat ‐ elocvent în acest sens este și numai dacă avem în vedere un singur aspect, insistența lui Constantin Mavrocordat ca limba română să fie folosită în mod constant de către funcționari în administrație.
Ales în 27 ianuarie 1737 mitropolit al Mirei Lichiei, după moartea lui Ștefan al Ungrovlahiei, în 23 septembrie 1738, la intervenția domnitorului Constantin Mavrocordat, Neofit I Cretanul (1738‐1753) a urmat acestuia în scaunul mitropolitan. Contextul politic era marcat de războiul ruso‐austro‐turc, încheiat un an mai târziu cu Pacea de la Belgrad, 7/18 septembrie 1739, având ca rezultat important retrocedarea Olteniei. Noua situație
administrativă a teritoriului, după 21 de ani de stăpânire a habsburgilor, reclama o serie măsuri care să contribuie la posibilitatea de a răspunde exigențelor fiscale venite din partea Imperiului Otoman, dar și la o readaptare a realităților sociale la noile condiții istorice.
Erau iminente reglementări de natură fiscală, agrară, socială și judecătorească.
Spirit cultivat, deschis, prin accesul, intermediat de cărțile din biblioteca părintească și personală, pe care l‐a avut la noul curent cultural promovat în spațiul occidental, Iluminismul cu binecunoscuta deviză sapere aude, Constantin Mavrocrodat a integrat ideile luminate modelului său de guvernare. Seria reformelor a început prin elaborarea Hrisovului, în 7 februarie 1741, editat ulterior, în iulie 1742, de renumita revistă franceză
„Mercure de France”. A fost doar începutul activității reformatoare a lui Constantin Mavrcordat, care se va încheia cu desființarea șerbiei în cele două principate, (rumânia, în 1746, în Țara Românească și, vecinia, trei ani mai târziu, în Moldova).
În acest demers l‐a avut ca sprijin pe mitropolitul Neofit I Cretanul care, la 15 martie 1746, înțelegând semnificația gestului reformator, elibera pe rumânii de pe domeniul Mitropoliei, dăruind în schimbul lor moșia Pătroaia, cumpărată din fonduri proprii1 și unde a înființat și o școală.
Erudit, pasionat al cărților, posesor al unei ample biblioteci în care le‐a inclus și pe cele preluate din biblioteca lui Constantin Mavrocordat, în schimbul unui împrumut de bani, Neofit a fost dedicat intrutotul misiunii sale, așa cum a dovedit‐o și prevederea inserată în testamentul său din 20 februarie 17482, de a‐și dona cărțile Mitropoliei, urmând a fi adăpostite în localul special ridicat de el pentru bibliotecă. Pentru că în 1868, restul cărților aflate la Mitropolie a fost predat Seminarului Central, ajungând ulterior în componența Bibliotecii Sfântului Sinod, la o analiză a circulației acestora s‐a constatat că multe au ex‐librisul de proprietate al mitropolitului.
Venit în anturajul lui Constantin Mavrocrodat ca dascăl al fiului acestuia, Alexandru, Neofit este nu doar un pasionat bibliofil, un susținător al activității editoriale, dar și scriitor, semnând, pe lângă prefețe, răspunsurile teologice la întrebările lui Constantin Mavrocordat și două lucrări în greacă și română, cu impresii adunate în urma călătoriilor întreprinse în eparhie, în 1746, respectiv 17474.
O primă ediție, cea din 1876, a acestor însemnări i s‐a datorat episcopului Ghenadie Enăceanu, cea mai recentă fiind cea îngrijită de arhim. Nectarie Șofelea.
Constantă a epocii fanariote, obiceiul schimbării domnitorilor dintr‐o provincie în alta a făcut ca, pe întreaga perioadă a păstoririi lui Neofit I Cretanul, în scaunul domnesc să se succeadă patru domni fanarioți: Constantin Mavrocordat, aflat la a doua (1735‐1741), respectiv a treia domnie (1744‐1748), Mihail Racoviță, la doua domnie în Țara Românească.
Pentru întreaga sa activitate de ierarh, pentru fervoarea cu care a susținut reformele sociale, învățământul, pentru întreaga energie a sa îndreptată către revigorarea tiparului în limba română, dar și pentru sfârșitul său tragic, înainte de vreme, victimă a uneltirilor lui Matei Ghica, Sfânt Ierarh Martir Neofit Cretanul a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 22 octombrie 2022, stabilindu‐se ca zi de prăznuire
data de 16 iunie.
Se cuvine să menționăm că la realizarea acestui catalog au contribuit substanțial doamnele: Alina Victoria Paraschiv, Filica Drăghici și Alexandra Burcea din cadrul biroului de Bibliofilie și Manuscrise al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pregătirea lucrării pentru tipar fiind asigurată de diac. Marius‐Nicolae Șerban, bibliotecar la Biblioteca Sfântului Sinod.
