Înscrierile la bacalaureat şi evaluarea naţională se prelungesc până pe 16 iunie
Articol de arionmihaela, 11 iunie 2023, 12:50
Înscrierile pentru examenele de bacalaureat şi Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie, dată la care toţi elevii trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la finalul şedinţei de Guvern.
„Aşa cum ştiţi, conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situaţiilor şcolare pentru clasa a VIII-a şi pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral şi frecvenţă redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase nu se impun în acest moment modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie. Practic, în acest moment, toate clasele, toţi elevii, până pe 16 iunie, trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată. La fel, înscrierile pentru bacalaureat şi pentru Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie”, a spus Deca.
Ministrul Educaţiei a amintit că Guvernul a adoptat, în şedinţa de duminică, o ordonanţă de urgenţă, care conţine trei puncte: echivalarea unor probe orale de la bacalaureat cu notele din timpul liceului; examenul de titularizare se va desfăşura doar cu proba scrisă, fără a se mai face inspecţii la clase; se renunţă la evaluarea la clasa a VI-a.
Deca a explicat că această ordonanţă era necesară având în vedere cele trei săptămâni de protest al profesorilor.
În legătură cu concursul de titularizare, ministrul Educaţiei a precizat că, în contextul grevei, s-a luat decizia ca acest examen să fie susţinut doar la proba scrisă, renunţându-se la inspecţia la clasă sau la proba practică.