Poliţiştii protestează luni în Parcul Izvor. Sindicaliștii cer scoaterea pensiilor militare din PNRR
Articol de bucurestifm, 26 iunie 2023, 10:48
Membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual vor protesta luni, timp de două ore, în Parcul Izvor, la intrarea de la Camera Deputaţilor, cerând scoaterea pensiilor militare din PNRR şi actualizarea sporurilor, indemnizaţiilor şi a compensaţiei pentru chirie.
„Având în vedere intenţiile legislative, comunicate public de către coaliţia de guvernare, de a trece, săptămâna viitoare, proiectul legislativ Plx 244/2023, prin Comisiile de muncă şi de finanţe ale Camerei Deputaţilor, în zilele de luni şi marţi, şi prin plenul acestui for decizional, în ziua de miercuri, 28 iunie 2023, vă informăm că, începând de luni, 26 iunie, timp de 3 zile, între orele 12:00-14:00, SNPPC va organiza proteste, în Parcul Izvor, întrarea de la Camera Deputaţilor”, se menţionează într-un comunicat al SNPPC.
Principalele revendicări vizează scoaterea pensiilor militare din PNRR, „unde au fost asimilate, ambiguu şi fără temei, cu cele 6 sisteme de pensii de serviciu gestionate de Casa Naţională de Pensii Publice”.
„Parlamentul şi Guvernul nu trebuie să ignore faptul că pensiile militarilor şi poliţiştilor români, asemenea celor ale omologilor din statele NATO/UE, datează de foarte mulţi ani şi sunt fundamentate pe riscurile profesionale, complexitatea şi importanţa socială a misiunilor derulate în interes naţional, european şi internaţional, pe speranţa de viaţă mai redusă faţă de alte domenii de activitate, pe incompatibilităţile si interdicţiile impuse prin lege etc”, spun sindicaliştii.
Aceştia mai cer actualizarea sporurilor, indemnizaţiilor şi a compensaţiei pentru chirie la valorile din Legea-cadru a salarizării 153/2017, „nu la cele de acum 14 ani, adică din 2009”.
„Domnilor politicieni, luaţi aminte şi remediaţi greşelile din ultimii ani, în cel de-al 12-lea ceas: urmare unor politici nefericite în sistemele noastre de salarizare şi de pensionare, autoritatea instituţiilor statului s-a degradat, deficitul de personal din SAOPSN a ajuns la aproximativ 50.000 de oameni (poliţişti, poliţişti de penitenciare, militari, personal contractual), numărul demisiilor a crescut an de an, iar drept urmare, calitatea serviciului public prestat în folosul cetăţenilor, al statului şi al societăţii, în ansamblu, s-a tot diminuat, pentru că cei cu experienţă îşi pierd încrederea în politicile actuale, iar tinerii întorc spatele, tot mai mult, acestor nobile profesii, care altădată erau în topul preferinţelor la nivel naţional”, susţin reprezentanţii SNPPC.