Wimbledon 2023: Azi au loc meciurile româncelor de pe tabloul principal de la simplu feminin!
Articol de bucurestifm, 5 iulie 2023, 09:06
Cele patru românce care se află pe tabloul principal de simplu feminin de la Wimbledon vor evolua, azi, în primul, respectiv în al doilea tur.
Trei dintre ele, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian, ar fi trebuit să joace ieri, dar programul turneului a fost afectat de ploaie, multe confruntări fiind amânate.
Cele patru românce au următoarele adversare:
Turul 1:
Jaqueline Cristian (133 WTA) – Lucia Bronzetti (Italia, 47 WTA)
Sorana Cîrstea, locul 37 WTA – Tatjana Maria (Germania, 62 WTA)
Irina Begu, locul 30 WTA şi favorită 29 – Rebecca Marino (Canada, 83 WTA)
Turul 2:
Ana Bogdan, locul 57 WTA – Alycia Parks (SUA, 51 WTA)
Meciul Cîrstea – Tatjana Maria va fi primul al zilei pe terenul 8, fiind programat la ora 13.00.
Tot atunci este programată și partida Jaqueline Cristian – Bronzetti, pe terenul 10.
Irina Begu va juca împotriva Rebeccăi Marino pe terenul 7, în al patrulea meci. Meciul este programat după confruntările Dominic Stricker (Elveţia) – Alexei Popyrin (Australia), Madison Brengle (SUA) – Sara Errani (Italia) şi Adrian Mannarino (Franţa) – Alexander Shevchenko (Rusia).
Meciul Parks – Bogdan va fi ultimul de pe terenul 9, și nu va începe înaintea orei 18.30.
Wimbledon 2023 a început luni, dar programul competiției a fost afectat semnificativ în primele două zile, multe meciuri fiind amânate sau întrerupte din cauza ploilor.