David Popovici va fi student la psihologie!
Articol de Marga Tudor, 11 iulie 2023, 19:40
După ce a luat examenul de Bacalaureat cu media 8,65, David Popovici a luat o nouă decizie importantă în privința viitorului său personal și profesional. El a anunțat că, din toamnă, va fi student la Universitatea de Psihologie din București.
„Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din București. Am ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Universității din București pentru că simt că am o înclinație spre acest domeniu și pentru că știu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape.
Ne vedem, din toamnă, în campusul Universității din București din Panduri. Sunt sigur că am făcut alegerea potrivită și sunt bucuros că, în paralel cu activitatea academică, voi beneficia și de sprijin în atingerea de noi performanțe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, #înotul.
Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoștințelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat și, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate” – a scris David Popovici pe contul său de Facebook.
David Popovici este dublu campion european și mondial. A cucerit două medalii de aur la CE Natație de la Roma din august 2022, sportivul nostru fiind de neoprit în proba regină de 100 m liber , dar și în cea de 200 m liber.
În luna iunie a anului 2022, David Popovici a făcut dubla la CM de Natație de la Budapesta, el reușind să se impună în probele de 100 m liber și 200 m liber.
De-a lungul Campionatului Mondial de Natație un singur sportiv reușise să câștige probele de 100 și 200 m liber de la aceeași ediție.
Se întâmpla în urmă cu 49 de ani, iar cel care bifa această performanță se numește Jim Montgomery (SUA – are în prezent 67 de ani). Ediția din acel an a competiției a fost găzduită de Belgrad.
În prezent, David Popovici se pregătește de participarea la Mondialele de Natație de la Fukuoka (Japonia), din perioada 14 – 30 iulie 2023.