Admitere la liceu 2023: Repartizarea computerizată în clasa a IX-a are loc miercuri!

Sursa foto: Facebook - ISMB

Repartizarea computerizată în clasa a IX-a va avea loc pe 19 iulie, conform calendarului oficial anunțat de Ministerul Educației.

Până pe 14 iulie, vineri, elevii, profesorii diriginți și părinții au completat opțiunile în fișele de admitere la liceu 2023, conform calendarului oficial anunțat de Ministerul Educației.

Azi a fost termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată și pentru transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere.

Marți, 18 iulie, va avea loc verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București și transmiterea modificărilor la comisia națională. În aceeași zi va avea loc corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată.

Miercuri, 19 iulie, vor fi comunicate rezultatele candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

Ierarhia pentru admiterea la liceu a fost publicată de Ministerul Educației miercuri seară, 5 iulie.

Anul acesta, pentru prima dată, această ierarhie nu mai conține media de admitere formată din media de la Evaluarea națională și media claselor V-VIII, ci o serie de cinci coloane cu media de la Evaluarea Națională și 4 criterii de departajare – media la Limba română, media la Matematică, media la Limba maternă și media de absolvire.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.