Calea Floreasca și strada Radu Beller devin străzi cu sens unic
Articol de bucurestifm, 10 august 2023, 10:03
Calea Floreasca şi strada Radu Beller devin străzi cu sens unic de luni, 14 august, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Măsura se aplică din 14 august, de la ora 09.00, iar Calea Floreasca devine sens unic de circulaţie pe direcţia şoseaua Ştefan cel Mare, către intersecţia Calea Floreasca cu strada Ceaikovski, a precizat Nicusor Dan.
Potrivit primarului general al Capitalei, autobuzele Societăţii de Transport Bucureşti vor circula pe banda specială pentru transportul în comun dinspre strada Ceaikovski spre şoseaua Ştefan cel Mare. El a precizat că pe acelaşi sens va fi şi pista pentru biciclete.
Nicuşor Dan a menţionat că strada Radu Beller devine sens unic dinspre bulevardul Mircea Eliade spre Piaţa Dorobanţi.
Autobuzele STB vor circula pe banda dedicată de la Piaţa Dorobanţi către bulevardul Mircea Eliade, iar pe acelaşi sens vor circula şi bicicletele, pe pista special creată.
Pentru implementarea noilor reglementări de trafic, Administraţia Străzilor Bucureşti a executat lucrări de frezare, asfaltare, creare de benzi unice pentru autobuz, trasare a marcajelor rutiere corespunzătoare şi a locurilor de parcare, a covoarelor verzi pentru pistele de biciclete şi a amplasat semnele de circulaţie specifice, a arătat edilul general.