MAI: 60 de certificate de înmatriculare retrase pentru consum de alcool, 25 pentru droguri

Poliţiştii rutieri au retras 239 de certificate de înmatriculare şi au reţinut 522 de permise de conducere, dintre care 60 pentru consum de alcool şi 25 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, în cadrul acţiunilor acţiunilor efectuate în ultimele 24 de ore.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 5.773 de evenimente, 3.687 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 2.046 circumscrise situaţiilor de urgenţă, informează  Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 1.044 posibile infracţiuni. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de luni, s-au dispus măsuri preventive pentru 38 de persoane.

„Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 208 autori de infracţiuni şi au constatat 7.018 contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 2,6 milioane de lei. În plus, au fost depistate 21 de persoane urmărite naţional sau internaţional”, arată sursa citată.

Luni au fost depistate 15 persoane urmărite naţional sau internaţional faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au efectuat 112 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă fiind identificate 26 de obiective are funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Pompierii au aplicat 426 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 322.500 de lei.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 30 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 28 de persoane aflate în situaţii de urgenţă.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.426 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. Totodată, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 141.560 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 116 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,8%, precizează MAI.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.