Ascultă Radio București FM Live

O cometă descoperită recent va putea fi văzută cu ochiul liber

O cometă descoperită recent va putea fi văzută cu ochiul liber
Foto: Foto: NASA sience

Articol de bucurestifm, 5 septembrie 2023, 13:30

Cometa Nishimura a fost descoperită în august 2023 şi se va afla la cea mai mică distanţă faţă de Terra peste exact o săptămână, când va fi vizibilă în Europa de Nord cu puţin timp înainte de zorii zilei de marţi, 12 septembrie, informează DPA, citată de Agerpres.

Acest obiect cosmic, care călătoreşte prin spaţiu cu viteza de 386.000 de kilometri pe oră, este deja vizibil cu ochiul liber, potrivit profesorului Brad Gibson, directorul Centrului de Astrofizică E.A. Milne din cadrului Universităţii Hull din Regatul Unit.

Potrivit profesorului Brad Gibson, cometa Nishimura poate fi văzută în prezent în prima oră după apus şi în ora ce precede zorii zilei dacă persoanele interesate privesc bolta cerească în direcţia Est-Nord-Est, spre Luna aflată în primul pătrar şi spre planeta Venus.

În medie, oamenii au şansa de a vedea o astfel de cometă cu ochiul liber o dată la un deceniu.

Cometa C/2023 PI a fost numită după astrofotograful japonez Hideo Nishimura, care a descoperit-o în timp ce realiza fotografii cu expunere îndelungată ale bolţii cereşti folosind o cameră foto digitală pe 11 august.

Potrivit lui Brad Gibson, cometa Nishimura va ajunge la cea mai mică distanţă de Soare pe 17 septembrie, când se va afla la doar 27 de milioane de mile (43,4 milioane de kilometri) de astru.

Profesorul britanic spune că există o şansă reală ca obiectul cosmic să nu supravieţuiască acestei apropieri de Soare.

Oamenii de ştiinţă încă încearcă să estimeze dimensiunile cometei Nishimura, însă Brad Gibson este de părere că aceasta ar putea avea un diametru cuprins între câteva sute de metri şi câţiva kilometri.

Nu există niciun pericol de ciocnire a cometei Nishimura cu Pământul, întrucât astronomii au calculat cu mare atenţie orbita şi viteza de deplasare a acestui obiect cosmic, potrivit profesorului Gibson.

 

Actualitate joi, 27 februarie 2025, 09:52

Theodor Paleologu, invitat la Scena Gândirii din cadrul Operei Naționale București

Pe 11 martie, de la ora 16:00, invitat la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București va fi Theodor Paleologu, eseist,...

Theodor Paleologu, invitat la Scena Gândirii din cadrul Operei Naționale București
Actualitate joi, 27 februarie 2025, 07:05

Vreme inchisa

Vreme inchisa astazi in Capitala, posibil cu ceata dimineata. Vantul va sulfa slab si moderat iar maxima termica se va situa intre 4 si 6 grade. In...

Vreme inchisa
Actualitate miercuri, 26 februarie 2025, 23:19

Parchetul susţine că un magistrat ar fi sprijinit activităţile infracţionale în dosarul lui Georgescu

Parchetul General susţine că în dosarul în care este cercetat penal Călin Georgescu este implicat şi un magistrat, care ar fi sprijinit...

Parchetul susţine că un magistrat ar fi sprijinit activităţile infracţionale în dosarul lui Georgescu
Actualitate miercuri, 26 februarie 2025, 21:19

”Aici nu moare nimeni niciodată”, un spectacol de Bogdan Theodor Olteanu, la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis prezintă, pe 8 și 9 martie, premiera ”Aici nu moare nimeni niciodată”, un spectacol de Bogdan Theodor Olteanu În...

”Aici nu moare nimeni niciodată”, un spectacol de Bogdan Theodor Olteanu, la Teatrul Metropolis
Actualitate miercuri, 26 februarie 2025, 21:10

Bodyguardul lui Călin Georgescu, ridicat de poliţişti de pe Aeroportul Otopeni şi dus cu mandat la Parchet

Eugen Sechila, unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost adus miercuri seara la Parchetul General. Potrivit unor...

Bodyguardul lui Călin Georgescu, ridicat de poliţişti de pe Aeroportul Otopeni şi dus cu mandat la Parchet
Actualitate miercuri, 26 februarie 2025, 18:34

Georgescu are interdicţia de a părăsi România şi să posteze online mesaje legionare, fasciste, antisemite şi rasiste

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de...

Georgescu are interdicţia de a părăsi România şi să posteze online mesaje legionare, fasciste, antisemite şi rasiste
Actualitate miercuri, 26 februarie 2025, 18:22

CNAS se delimitează categoric de orice solicitare de documente de la furnizori

În cursul zile de 25 februarie 2025, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a fost sesizată de către furnizorii de servicii medicale cu...

CNAS se delimitează categoric de orice solicitare de documente de la furnizori
Actualitate miercuri, 26 februarie 2025, 18:15

Bodyguardul Cristelei Georgescu a venit la Parchet cu arma la el; a fost predat Poliţiei

Un bodyguard care o însoţeşte pe Cristela Georgescu la Parchetul General a fost depistat de jandarmi având o armă de foc neletală, el fiind...

Bodyguardul Cristelei Georgescu a venit la Parchet cu arma la el; a fost predat Poliţiei