În 1994, într-una din zile, cam pe la amiază, George Stanca era prin radio și ne-am apucat noi să facem împreună o emisiune în care gândul meu era să vorbim despre „Angel radios”.
George își lansase volumul de versuri doar cu vreo câteva săptămâni înainte, iar eu am început să recit cu voce tare „Parfumuri discrete, dantele cochete / pluti-vor prin aerul cald de la bal / diseară târziu în salonul oval”, bucurându-mă că Mircea Vintilă a ales aceste versuri pentru „Menuet”, unul dintre cântecele adolescenței mele.
George mi-a spus să mă opresc puțin din recitat pentru că voia să povestească lucruri foarte importante despre echipa Rapid și a început să vorbească despre Jean Vlădoiu, Alexandru Guzun, Dănuț Lupu, Ionel Chebac și alți fotbaliști de pe atunci.
Eu tot citeam din carte și din când în când mai spuneam „Galben sufletul de toamnă / delirăm și delir, doamnă” sau „Gustam cu pohtă mare și sângele și sarea / și ne juram pe apă și valuri și lagună / că-atât cât vor fi algele și vuietul și marea / vom sta-n coliba albă și-om țărmuri-mpreună” iar George îi invita deja pe ascultători să vină pe stadion, să vadă că nimeni nu poate trece cu mingea la picior nici de Fânel Țâră, nici de Florin Motroc și cu atât mai puțin de Ștefan Iovan.
Am ținut-o tot așa, preț de vreo oră, pe urmă nu prea mai era timp așa că, în încheierea radioprogramului nostru, eu am mai recitat puțin din „Angel radios”. Am zis „Și aș fi vrut să mor așa în dans / dar doamnă / totul e sfârșit / și se cuvine un reverans”, iar George și-a luat rămas bun, a spus „Hai Rapid!” și dus a fost.
Peste mulți ani am aflat că a plecat nu doar din radio, ci de tot și pesemne că se-ndreaptă deja spre Veșnica Giuleștină, acolo unde, la o masă în formă de potcoavă, stă pe-un scaun Fănuș Neagu, iar lângă el un alt frumos nebun de-i spune lumea Moțu’ Pittiș, iar George Stanca se va așeza lângă ei, vor sta tustrei de vorbă, și o să povestească de poezie și de cântec și de Rapid, o să râdă mereu și-o să bea-mpreună cât toată ploaia care cade pe pământ.
