Prima pagină » Actualitate » Incendiu la subsolul unei clădiri unde se afla amenajată camera de corpuri delicte a Poliţiei Capitalei
Incendiu la subsolul unei clădiri unde se afla amenajată camera de corpuri delicte a Poliţiei Capitalei
Articol de bucurestifm,
3 octombrie 2023, 12:11 / actualizat: 3 octombrie 2023, 14:08
Poliția Capitalei informează că Secția 20 a fost sesizată ieri, în jurul orei 18.00, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o clădire situată în Sectorul 6, ar fi izbucnit un incendiu, fiind deschis dosar pentru distrugere din culpă.
„Deplasând-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au costatat faptul că incendiul provine de la subsolul unei clădiri, unde se afla amenajata camera de corpuri delicte a Poliției Capitalei, (sectoarele 1-6), unde sunt depozitate bunuri ce se aflau în custodia Direcției Generale de Poliție a Municipiului București”, precizează sursa citată.
De asemenea, membrii echipajelor celor 10 autospeciale SMURD – Pompieri sosite la adresă au pătruns în clădire, constatând faptul că nu există persoane în interior, procedând, totodată, la stingerea incendiului.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că incendiul există doar la subsolul clădirii, în aproximativ 50% din suprafața acestuia, fiind afectate anumite camere, fără a se cunoaște, la acest moment, cauza probabilă a focarului.
Cercetările au fost preluate de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.
După o estimare preliminară în camera de corpuri delicte a Poliției Capitalei, se aflau următoarele bunuri:
-Țigări
-Articole îmbrăcăminte, încălțăminte, textile și accesorii vestimentare
-Scule, unelte și obiecte folosite la săvârșirea infracțiunilor
-Arme albe ( cuțite, săbii, arcuri )
-Telefoane
-Laptopuri
-Motociclete
-Scutere
-Dezinfectant
-Produse cosmetice
-Parfumuri
-Componente PC
Depozitul se află în administrarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București și are o suprafață de aproximativ 1.200m², Direcția Generală de Poliție a Municipiului București plătind doar o parte din utilități.
În acest spațiu sunt păstrate bunurile ridicate de către structurile de Poliție din Capitală.
Toată locația are asigurată paza umană la intrarea în curte, precum si puncte fixe, unul dintre punctele fixe fiind amplasat lângă depozit.
Depozitul este asigurat cu sistem de supraveghere video gestionat de către DGPMB, același depozit având și supraveghere video asigurată de DGRFPMB.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.