Zeci de mii de credincioși, în pelerinaj la Iași
Articol de alinaene, 8 octombrie 2023, 10:30
Este a doua zi de pelerinaj, la Iași.
Numai în ultimele 24 de ore, peste 30.000 de persoane s-au închinat și rugat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.
De dimineață, credincioșii au continuat să vină, iar în prezent stau la rând peste o mie de oameni.
Astăzi, în Catedrala Mitropolitană va fi oficiată slujba liturgică şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar între orele 16.00-18.00 Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Paraclisul Sf. Ierarh Andrei Criteanul.
De la ora 19.00, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi purtată în procesiune pe străzile din centrul Iaşiului.
Pelerinajul de la Iași se va incheia pe 15 octombrie, Sfânta Parascheva este prăznuită pe 14 octombrie.