Rectificarea bugetară a trecut, problemele bucureștenilor rămân!
Articol de Mircea Apostolescu, 9 octombrie 2023, 11:48
Reuniți în ședința extraordinară de îndată, consilierii municipali au adoptat, cu 28 de voturi pentru și o abținere rectificarea bugetară propusă de către primarul general al Capitalei Nicușor Dan.
Prin rectificare au fost bugetate sume pentru târgul de Crăciun din acest an, pentru iluminatul stradal și a fost suplimentată alocarea bugetară pentru plata noilor tramvaie. Au mai primit bani ARCUB, Centrul Proedus și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB).
„Deci, în proiectul de rectificare, elementele esențiale sunt o alocare pentru târgul de Crăciun, o alocare pentru iluminatul stradal și, foarte important, în urma aplicării Ordonanței 64, pentru cele o sută de tramvaie, pentru contractul cu cele o sută de tramvaie, în care, anul ăsta, vor veni, în devans, șaptezeci în loc de șaizeci și cinci, câte erau programate, la începutul anului și de aceea majorărm suma din bugetul local care este nevoie pentru aceste tramvaie.
Prin amendament, avem, la ARCUB, finanțarea Festivalului Național de Teatru, cu 1.200.000 lei, adică contribuția noastră acolo, și o reparație de 400 mii lei la sediul lor.
La Proedus, suma zero, e vorba de plata unor specialiști francezi care vin de la Musee de Sciences, de la Cite de sciences, care să ne ajute cu consolidarea activității la Muzeul Copiilor și la DGASMB o sumă suplimentară de trei milioane de lei pentru avansul la cantina socială și sediul administrativ al DGAS”, a explicat primarul general al Capitalei Nicușor Dan.
Precedenta ședință de îndată a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) a avut loc săptămâna trecută, pe data de 5 octombrie, fiind convocată de grupul consilierilor generali PSD.
Ordinea de zi conținea un singur Proiect de hotărâre, cu privire la Greenfield. Proiectul prevedea solicitarea către Guvernul României privind trecerea în patrimoniul Municipiului București, cu titlu definitiv, a celor două segmente de drum forestier necesare pentru deschiderea Drumului Vadul Moldovei pentru locuitorii din Greenfield.
Deși proiectul fusese depus de către grupul PSD din CGMB încă din luna iulie, el nu a putut fi nici măcar dezbătut din cauza lipsei rapoartelor de specialitate de la direcțiile din aparatul de lucru al primarului general Nicușor Dan.
La finele lunii iulie, după o ședință maraton, ce a durat mai bine de zece ore, consilierii municipali adoptau, la inițiativa primarului general al Capitalei Nicușor Dan, un proiect de hotărâre prin care se solicita Guvernului României emiterea unei hotărâri prin care să fie trecute în patrimoniul Municipiului București două segmente de drum forestier din Pădurea Băneasa, în vederea amenajării lor ca drum de interes local, însă numai pentru o perioadă de 4 ani.
În cursul ședinței grupul PSD din Consiliul General al Municipiului București încercase să amendeze proiectul propus de către edilul Nicușor Dan, pentru a cere trecerea definitivă a segmentelor de drum în patrimoniul Capitalei.
Dar amendamentul a întâmpinat opoziția consilierilor USR, PMP și a doi liberali, Cătălin Deaconescu și Adrian Moraru și nu a fost adoptat.
După adoptarea acestei hotărâri, deschiderea drumului Vadul Moldovei către Cartierul Greenfield nu s-a produs, din două motive.
În primul rând, fiindcă poziția Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva – care fusese, deja, transmisă printr-o adresă oficială Primăriei Capitalei spunea clar că transmiterea segmentelor de drum forestier în patrimoniul Municipiului București se poate face numai cu titlu definitiv. Iar această poziție a rămas neschimbată.
În al doilea rând, pentru că un al treilea tronson, care are încadrarea de fond forestier, ar trebui preluat de către Primăria Sectorului 1 de la Garda Forestieră.
Deși Consiliul General a împuternicit primarul Sectorului 1 să preia acest tronson, în numele Municipiului București, Primăria Sectorului 1 refuză să facă acest lucru, sub pretextul că ar fi numai de competența Consilului General, așa cum se arată într-un răspuns al Primăriei din Banu Manta la o solicitare a București FM.