Am început cartea, am făcut cunoștință cu James (un băiețel chiar foarte simpatic), am ajuns iute la capitolul trei… și m-am oprit pentru că nici prin cap nu-mi trecea să stau eu și să pierd vremea citind o variantă a poveștii „Jack și vrejul de fasole”, când am atâtea pe cap și atâtea lucruri de făcut.
Nu-l cheamă Jack, îl cheamă James, adică aproape la fel, și tot la fel ca în povestea lui Jack, primește un săculeț în care sunt un fel de semințe vii, dar din care nu răsare un vrej de fasole uriaș, ci răsare o piersică uriașă.
Aceeași Mărie cu altă pălărie, și toți copiii care au în bibliotecă „James și piersica uriașă” se vor întreba cu siguranță cum de a putut Roald Dahl, un scriitor atât de talentat, să copieze idei din alte povești? Nu se cade să faci una ca asta…
Marele meu noroc a fost acela că, în momentul în care citeam, chiar nu aveam absolut nimic altceva de făcut, așa că am continuat lectura, am ajuns la capitolul patru, apoi la cinci, și pe urmă nici măcar nu mi-am mai dat seama cât de repede a zburat timpul până când am terminat cartea.
Da, copiii se pot pune pe citit, și eu îi asigur că de la capitolul trei și până la sfârșit nu mai există nicio legătură între „James și piersica uriașă” și „Jack și vrejul de fasole”. Roald Dahl a scris o poveste extraordinară, pe care nu ai cum să o lași deoparte, mai ales că poți învăța atâtea lucruri interesante din ea.
Doriți exemple? Ei bine, știați că în lumea basmelor, oamenii din Nori sunt cei care fabrică zăpada, pe care o aruncă apoi peste toate orașele din lume? Sau că tot ei sunt cei care au o mulțime de cutii cu o vopsea specială, singura cu care se pot picta curcubeiele? Sau că o piersică uriașă poate zbura prin aer, cu condiția să găsești un număr foarte mare de pescăruși de care să o legi cu o mulțime de fire? Sau că miriapozii, greierii, viermii de mătase și râmele pot vorbi, dacă persoana de lângă ei merită acest lucru? Sau că James poate avea o mulțime de prieteni buni, printre care vă puteți număra și voi?
Și câte și mai câte…
