VIDEO: Mihai Mereuță -„Parteneriatul și participarea cetățenilor la luarea deciziilor sunt benefice tuturor părților interesate”

Suntem pregătiți pentru iarnă? Vor crește prețurile la căldură, gaze, apă caldă sau energie electrică, în următoarea perioadă? Cum va arăta iarna pentru bucureșteni ne-a spus Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat, invitatul Ioanei Brușten #InComunitate

„În luna noiembrie, de obicei, aflăm despre posibile scumpiri. Acum avem promisiuni că nu se modifică tarifele. După ce începe sezonul rece, realizăm că nu e alt moment mai bun ca să-i mai sperii pe oameni cu o majorare.  Atâta zvonistică și atâtea informații contradictorii și atât de complicat sunt făcute toate procedurile, de la aprobarea unui nou tarif până la actualizarea ajutoarelor pentru încălzire, încât, efectiv, parcă te gândești că făcute special să nu meargă, iar dacă doamne ferește merge ceva bine, mai introduci ceva în plus prin altă instituție.”

Implicarea cetățenilor în procesul deciziilor, care îi privesc, este esențială. Colaborarea cu decidenții poate influența în bine calitatea vieții în comunitate. „Parteneriatul și participarea cetățenilor la luarea deciziilor sunt benefice tuturor părților interesate”, spune Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat

„Asta este scris  la Biroul de informare de la Bruxelles al Comisiei Europene. Asta am văzut acum mulți ani și mi-a intrat în cap.  Mi-am dat seama că nu poate exista o politică publică sustenabilă decât dacă e izvorâtă de la firul ierbii.”

Nu se știe dacă la nivelul întregii țări vor exista scumpiri pe gigacalorie, dar „Primarul General a spus că în București prețul pentru gigacalorie nu va crește, dar țara nu se termină la ieșirea din București și pot apărea surprize.”, a mai spus Mihai Mereuță.

Există și în acest an câteva măsuri de protecție pentru cei cu venituri mici. Se pot depune cererile pentru ajutoarele de încălzire, până pe 20 ale lunii în curs, pentru luna viitoare.

 „Se pot depune solicitările pentru ajutoare de încălzire, deocamdată pe filiera Direcția de Asistență Socială, deci, ajutoarele venite la Ministerul Muncii. Până la 20 a fiecărei luni trebuie să depunem cererile, deci ar fi bine până în 20 octombrie, pentru luna noiembrie, când va fi agentul termic în calorifere, să avem solicitările depuse.” – Mihai Mereuță

Există un termen pentru instalarea obligatorie a repartitoarelor de costuri, 31 decembrie 2023. Acest termen completează lungul șir al celorlalte termene date de-a lungul a 16 ani. Mihai Mereuță crede că „e bine să montezi dar, în același timp, eu am fost printre puținii care au spus că trebuie să respecți  legile fizicii, în sensul cum era prevăzut în legea energiei termice, o clădire, un sistem de încălzire.” Totodată, este greu să vorbești de o astfel de măsură, când încă există blocuri care nu au recirculare la baza lor.

„Termenul este 31 decembrie 2023. Ca să arăt cât de jalnică este situația, atrag atenția, am avut primul termen pe 31 iulie 2007, 30 septembrie 2009, 31 decembrie 2014, 31 decembrie 2021, 31 decembrie 2022 și în șirul acestor termene, care acușica sunt obligatorii, 31 decembrie 2023. Deci ești jalnic, dacă nu penibil, să vorbești de obligativitate în contextul în care timp de 16 ani prorogi termene.”

„E bine să montezi dar, în același timp, eu am fost printre puținii care au spus că trebuie să respecți legile fizicii, în sensul cum era prevăzut în legea energiei termice, o clădire, un sistem de încălzire. Ori suntem toți, în blocul respectiv, racordați la sistemul centralizat ori tot blocul are  centrală de bloc sau fiecare locatar are centrală individuală.”

 „Vine apa caldă în 20 de minute, în 2 minute sau în 10 secunde? Ai recirculare la baza blocului pornită? Aceeași discuție, din 94 am avut prima reclamație despre recirculare. Mai avem puțin până în 2024 și încă există blocuri care n-au recirculare la baza blocului. E clar că fără  schimbarea sistemului în interiorul blocului nu poți să duci recircularea prin contor, dar măcar la baza blocului să fie, pentru că, altfel, dacă trebuie să pleci la muncă la ora 5, dușul de la ora 4 devine foarte scump.”

 Soluția rămâne accesarea fondurilor europene pentru investiții în sistemul centralizat. Pentru București, opțiunea încălzirii individuale nu este fiabilă, din lipsa resurselor de energie sau de gestionare a volumelor de gaz. Investițiile în structuri actuale ar putea salva sistemul centralizat, este de părere Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat.

 „ La nivel european investițiile sunt încurajate și sunt foarte mulți bani în sistemele centralizate. În București, oricât de nepopular ar suna, cele 576 de mii de  apartamente nu se pot încălzi individual, nu avem nici putere electrică instalată, nu avem nici cum să gestionăm volumele de gaz aflate la intrarea în oraș,  în cadrul sistemului de distribuție, din interiorul orașului.„

 „Soluția inteligentă ar fi să luăm banii europeni, care sunt la dispoziție și să investim în sisteme centralizate. Ar fi culmea, când se dau atâția bani și Copenhaga se luptă să-și modernizeze pe bani europeni sistemul centralizat și, noi, Bucureștiul, să disprețuim o asemenea ocazie. Să investim în sistem, dar nu să investim în sistemul din 60, să investim într-o rețetă nouă, cu regenerabile, cu panouri solare.„

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.