Andrei Enache ( înotător, 18 ani), legitimat la Steaua Bucureşti, a câştigat locul I la proba de 10 kilometri din ultima etapă a concursului Aqua Challenge, desfăşurată la Nisa, în Franţa, timpul oficial (o oră şi 50 de minute), fiind unul dintre cei mai buni de la nivel internaţional la înot în ape deschise.
Concursul de înot în ape deschise, desfăşurat în Baie des Anges, a reunit la start câteva sute de sportivi, la proba de 10 kilometri înscriindu-se 91 de persoane.
Tânărul sportiv al carui instructor este Adrian Rădulescu, are zilnic două antrenamente în timpul cărora înoată peste 12 kilometri şi se pregăteşte acum pentru concursul Oceanman, care va avea loc pe data de 3 noiembrie, în Ayia Napa, Cipru.
A intrat în bazin la vârsta de 4 ani, după ce părinţii au văzut că are foarte multă energie, iar doi ani mai târziu a început să practice înotul de performanţă la clubul Daimon din Bucureşti, printre primii antrenori fiind Vali Roşioară.
Andrei Enache a câştigat primul titlu de campion naţional la vârsta de 15 ani, la proba de 200 de metri fluture, una dintre cele mai dificile probe de înot în bazin.
În anul 2021, la prima ediţie a Campionatului naţional de înot în ape deschise organizat la Constanţa de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, Andrei Enache a obţinut locul al doilea la proba de 5 kilometri, după Vlad Stancu, iar anul trecut a câştigat titlul de campion naţional, titlu pe care şi l-a păstrat şi anul acesta.
‘Prima experienţă în ape deschise a venit la îndrumarea lui Paul Georgescu. Fiind prieten cu el şi cunoscându-ne de la bazin, m-a îndrumat să particip la prima ediţie a concursului de open water care s-a desfăşurat odată cu Aqua Challenge (2021, n.r.). În apele deschise îmi place că am propriul meu culoar, propriul meu traseu şi propriul meu ritm. Nu mă împinge nimeni de la spate şi nu mă stresează nimeni în cursă. E o experienţă total diferită de cea din bazin. Încurajez cât mai mulţi sportivi să încerce şi înotul în ape deschise, pentru că este foarte interesant’, a declarat Andrei Enache.
Anul acesta, tânărul sportiv a câştigat titlul de vicecampion mondial la înot în ape îngheţate, temperatura apei fiind între 0 grade Celsius şi 5 grade Celsius.
Este incerta participarea lui, anul viitor, la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate care se va desfăşura la Oradea, la începutul lunii februarie.
‘Dacă lucrurile se vor aşeza în aşa fel încât să particip la Campionatul mondial de la Doha, ape deschise, va trebui să aleg dacă voi merge la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate de la Oradea. Vom vedea săptămânile, lunile următoare’, a afirmat sportivul.
Elev în clasa a XII-a, Andrei Enache preferă să se plimbe în timpul liber cu prietenii sau familia în Piaţa Victoriei, Dorobanţi şi în parcul Cişmigiu, iar seara citeşte cărţi de dezvoltare personală.
El a mai spus că cel mai mare sacrificiu pe care l-a făcut pentru sportul de performanţă a fost renunţarea la timpul petrecut cu prietenii.
In prezent se pregăteşte pentru ca anul viitor să devină student la Facultatea de psihologie.