Copiii le poartă noroc „tricolorilor”, iar România o surclasează pe Andorra!

România a câștigat fără drept de apel în fața reprezentativei din Andorra și devine lider în grupă.
Fotbaliștii antrenați de Edi Iordănescu au trecut cu scorul de 4-0 în cel de-al doilea meci din luna octombrie, pe Arena Națională.

Căpitanul naționalei, Nicolae Stanciu, a deschis scorul în Capitală, după executarea unei lovituri libere din marginea careului.
Șutul acestuia a ajuns în vinclul porții adverse, fără ca goalkeeper-ul Andorrei să poată replica.

La câteva minute distanță, revenit în primul unsprezece, Ianis Hagi a marcat după un șut de la 16 metri.
Fotbalistul celor de la Alaves a majorat diferența de scor și a celebrat prin transmiterea unui mesaj emoționant: „România, te iubesc!”.
Același Ianis Hagi a reușit să obțină pentru naționala noastră o lovitură de la unsprezece metri.
După un clinci cu fundașul dreapta al reprezentativei din Andorra, fostul jucător al celor de la Rangers a căzut în careu, iar arbitrul a acordat penalty.

Răzvan Marin și-a asumat responsabilitatea transformării loviturii de departajare, iar mijlocașul legitimat la Empoli în Serie A a marcat pentru 3-0.

Imediat după reluarea jocului, Ianis Hagi și Florinel Coman au combinat la marginea careului advers, iar extrema stângă a celor de la FCSB a înscris, în premieră, în tricoul României.

Până la sfârșitul jocului, atât Adrian Rus, intrat la pauză în locul lui Radu Drăgușin, cât și Valentin Mihăilă, introdus pe teren în repriza secundă, au marcat și ei însă reușitele celor doi au fost anulate pentru offside.

Naționala României a triumfat la finalul celor 90 de minute în compania a peste 20.000 de copii aflați în tribunele stadionului.
„Tricolorii” au trecut pe prima poziție a grupei I în cadrul preliminariilor EURO 2024, având 16 puncte acumulate după disputarea a opt partide. Urcarea pe prima treaptă a grupei a fost posibilă și datorită rezultatului de egalitate surprinzător înregistrat între Elveția și Belarus.
În luna noiembrie, selecționata țării noastre se va confrunta, pe rând, cu Israel, în deplasare, și cu Elveția, pe teren propriu, în ceea ce va fi ultimul meci al calificărilor.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.