VIDEO: Raluca Fișer : „De 15 ani spunem oamenilor să meargă cu bicicleta. Vom continua să facem asta! Așa schimbăm mentalitățile!”

Octombrie vine cu vești bune pentru bicicliștii bucureșteni, care  pot afla date în timp real despre calitatea aerului  în aplicațiile IVelo și AerLive.ro, începând cu această lună. Am aflat detalii despre acest proiect  de la Raluca Fișer, președinte Asociația GreenRevolution, invitata lui Răzvan Ursuleanu #InComunitate.

„Când deschidem geamurile ne dăm seama exact cât de non calitativă este calitatea aerului în București și nu numai. Din nefericire, aceste acești indicatori sunt și la nivelul țării. Avem Agenția Europeană pentru Mediu, care spune că în România peste 28.000 de oameni mor prematur datorită poluării cu aer.  Noi, la GreenRevolution, am început acest proiect fiind adiacent cu ceea ce facem în mod special în zona de transport alternativ și decarbonizarea transportului, pentru că dacă vorbim de aer, vorbim care sunt motivele pentru care e poluat aerul ăsta, mai ales în mediul urban și care sunt țintele Uniunii Europene.”, spune Raluca Fișer, președinte Asociația GreenRevolution

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, doar dacă facem ceva în această privință. Când lucrurile rămân doar la nivel declarativ, sau sunt doar o notă de subsol, nimic nu se schimbă în planul fizic. Calitatea aerului începe să se schimbe cu fiecare mașină lăsată acasă și cu felul în care gestionăm sursele de poluare.

 „De la educație, următorul pas este am conștientizat, am primit informația, am înțeles-o și după aceea acționez. În momentul când ai conștientizat trebuie să începi să acționezi. Eu cred că ne place să ne auzim foarte mult vorbind, înțelegem care ar trebui să fie măsurile, dar să facă altul. Noi în proiectul AerLive and GrenRevolution, care este un proiect susținut și de primăria Municipiului București și e important să spunem asta pentru că există un masterplan la nivelul primăriei privind calitatea aerului și se fac demersuri în direcția asta, am spus, ok, hai să mergem cu mesajul nostru către cei care au deja zicem noi, conform profilelor pe care le dezvoltăm, un comportament mai conștientizat și activ pro mediu, adică bicicliștii.”  –  Raluca Fișer

În acest moment, Aplicațiile Airlive și IVelo pot fi descărcate atât pe sistemul Android, cât și pe IOS, și oferă celor interesați informații, în timp real, despre calitatea aerului, umiditate, temperatură, etc…” Vorbim de lucruri foarte practice și concrete care ne afectează sănătatea și cred că despre asta este vorba. De la modul eu înțeleg lucrul ăsta, la eu acționez. Este un pas foarte important și cred că acest proiect, pe care l-am dezvoltat, vine tocmai să încurajeze oamenii să-și schimbe comportamentul și să nu aștepte să vină autoritatea, fiscul sau mai știu eu cine să le schimbe viața.”, spune Raluca Fișer, președinte Asociația GreenRevolution.

„Ne-am gândit  ce fel de informații ar fi utile pentru participanții noștri în proiectul I’Velo și făcând parteneriatul cu AerLive am montat 10 senzori, pe 10 din stațiile noastre din rețeaua de biciclete IVelo, astfel încât oamenii, prin aplicația mobilă, o să vadă pe aplicație niște pictoriale și văd unde sunt senzorii și pot să vadă în timp real care e calitatea aerului, care sunt valorile de pm 2,5 și 10, temperatura, umiditatea aerului și care este încadrarea, dacă e bine sau nu e bine să mergi pe acolo.”

 „(…)Bicicleta răspunde la 11 din cele 17 țintele de dezvoltare ale Națiunilor Unite în diverse forme”, iar acest lucru vine să susțină necesitatea folosirii bicicletei, ca mijloc de transport alternativ. Prioritizarea acestui tip de deplasare a fost înțeleasă la nivel european, iar de 15 ani este proiectul care îi ajută pe români să se împrietenească cu bicicletele. „Cu o floare nu se face primăvară. De  15 ani spunem oamenilor să meargă cu bicicleta. Vom continua să facem asta! Așa schimbăm mentalitățile”, a mai adăugat Raluca Fișer.

Vedem că la nivel european, într-adevăr, se schimbă mentalitatea și prioritizarea, inclusiv politică și a fondurilor alocate la nivel de autorități locale, când vorbim de transport alternativ. De ce? Pentru că aceasta contribuie concret la micșorarea  problemelor de mediu în cadrul orașelor, care sunt evident legate și de sedentarism și de sănătate. IVelo este un proiect de-al nostru de peste 16 ani, în care am spus da, bicicletei și am început să punem biciclete pe stradă cu intenția de a-i obișnui în primă fază pe români, că nu vorbesc doar de bucureșteni, în mod special bucureșteni, dar și în alte orașe, suntem prezenți cu bicicletele noastre să spună, da, bicicletei și să înțeleagă care sunt beneficiile. Cred că e interesant să subliniem că bicicleta răspunde la 11 din cele 17 țintele de dezvoltare ale Națiunilor Unite în diverse forme. În București avem o rețea de peste 24 de stații de bike sharing, bicicletele din parcurile Herăstrău, IOR și Tineretului. Încurajăm bucureștenii nu numai să încerce mersul pe bicicletă, dar să-l adopte ca un mijloc de transport alternativ.”

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.