Baciu: CNAS se află la un început de drum important, a venit momentul pentru o nouă structură
Articol de arionmihaela, 19 octombrie 2023, 15:27
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se află la un început de drum „important”, a declarat preşedintele instituţiei, Andrei Baciu, care a precizat că după 25 de ani a venit momentul pentru o nouă structură şi un nou mod de funcţionare.
„CNAS se află la un început de drum important. După 25 de ani de activitate a venit momentul pentru o nouă structură şi un nou mod de a funcţiona, motiv pentru care noi am propus deja câteva structuri şi câteva obiective strategice pentru această reformă care porneşte de fapt de la tema discuţiei de astăzi (asigurările complementare de sănătate)”, a spus preşedintele CNAS la dezbaterea „Asigurările complementare, soluţia ca pacientul român să fie pacient european în România”, organizată de DC News Media Group.
Potrivit acestuia, obiectivul este acela de a avea şi în România, din calitatea de pacient şi asigurat, posibilitatea de a avea acces la servicii cât mai aproape de standarde europene.