INSP: 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultima săptămână
Articol de arionmihaela, 23 octombrie 2023, 15:33
100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 – 22 octombrie cu Pfizer Omicron adaptat la noile tulpini de coronavirus, ser a cărui administrare a început pe 28 noiembrie 2022.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.924.272 de doze de vaccin anti-COVID.
Un număr de 8.131.387 de persoane au primit schema completă, iar 2.669.539 au fost imunizate cu doza a treia.
În total, de la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 20.106 reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.248 de tip local şi 17.858 de tip general.