S-au redeschis locurile de joacă din parcul Cișmigiu

Din cele 40 de locuri de joacă și fitness din parcurile administrate de către Primăria Municipiului București, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB), numai 10 au fost modernizate, deocamdată.

Două dintre acestea se află în Parcul Cișmigiu și au fost inaugurate, astăzi, de către primarul general al Capitalei, Nicușor Dan și directorul ALPAB, Corina Bega.
Noutatea, în ceea ce privește locul de joacă din centrul Cișmigiului, din zona Foișor, este că include și două apărare de joacă – un leagăn și o trambulină, accesibile copiilor cu nevoi speciale de deplasare.

Restul locurilor de joacă și de fitness ar urma să fie modernizate după finalizarea licitației lansate de către ALPAB.
Edilul șef speră ca toate locurile de joacă administrate de către ALPAB să fie modernizate abia la finele anului viitor.

În context, trebuie amintit faptul că ALNPC a închis locurile de joacă administrate de către ALPAB tocmai din cauza aparatelor de joacă și a tartanelor deteriorate, care nu prezentau siguranță pentru copii.

La întrebarea București FM privind locurile de joacă administrate de către ALPAB și inchise de către ANPC, Nicușor Dan a admis că decizia ANPC a rămas în vigoare, dar unele dintre locurile de joacă închise sunt folosite, în prezent.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.