Autobuzele 330 şi 253 vor circula şi pe Strada Brăţării din Sectorul 3
Articol de bucurestifm, 26 octombrie 2023, 11:20
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că autobuzele 330 şi 253 vor circula şi pe Strada Brăţării din Sectorul 3.
Decizia a fost luată în urma solicitărilor venite din partea cetăţenilor, a explicat edilul general, într-o postare pe Facebook.
„Introducem transport public pe Strada Brăţării din Sectorul 3. Ca urmare a numeroaselor solicitări din partea cetăţenilor, TPBI şi STB introduc începând de sâmbătă, 28 octombrie, autobuzele 330 şi 253 care vor opri în staţiile nou înfiinţate: Stan Constantin, Vărăşti, Gura Siriului şi Parcul Teilor”, a precizat Nicuşor Dan.
Astfel, linia 330 va avea următoarele staţii: Parcul Teilor, Gura Siriului, Vărăşti, Stan Constantin, Bd. 1 Decembrie 1918, Complex Comercial Titan, Barajul Dunării, Liviu Rebreanu, Pod Lacuri, Şos. Câmpia Libertăţii, Ion Ţuculescu, Baba Novac, Şos. Mihai Bravu, Gheorghe Petraşcu, iar apoi va continua spre staţia Complexul Comercial Băneasa.
Linia 253 va avea următoarele staţii: Parcul Teilor, Gura Siriului, Vărăşti,Stan Constantin, Bd. 1 Decembrie 1918, Complex Comercial Titan, Barajul Dunării, Liviu Rebreanu, Parcul Titan, Bd. Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuşi, iar apoi traseul va continua spre staţia Spitalul Fundeni.