Evenimente de neratat, în acest weekend, în București

Spectacole de lumini şi multimedia, scene tematice, instalaţii artistice şi zeci de atracţii unice îi aşteaptă pe vizitatori la expoziţia multimedia „Grădina Luminilor”  începând din 3 noiembrie la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti.

Mai multe detalii despre expozitie gasiti AICI.

Sute de roboti se intrec la concursul internaţional de robotică RoboFEST de la Politehnica. Competitia are loc de astăzi până duminică.
Participarea la RoboFEST este o experienţă educativă excepţională, care îi pregăteşte pe tineri pentru provocările viitorului, unde inovaţia şi tehnologia vor juca un rol cheie în transformarea lumii.

Detalii despre RoboFEST gasiti AICI

Piloţi de top se reunesc sâmbătă 4 noiembrie, la Bucureşti, pentru etapa finală din Campionatul Naţional de Super Rally.
Publicul va putea admira pe traseu modele precum Ferrari 458 Challenge, Audi R8, Formula Renault, Kia Ceed, monopostul Wolf F1 Mistral sau Ford Fiesta Rally2, dar şi piloţi de top precum Vali Porcişteanu, Adi Teslovan, Dani Oţil, Emil Ghinea, Costel Căşuneanu şi Didier Balcaen.

Detalii despre competitie AICI

Vernisajul expoziției internaționale de artă plastică Free Camp are loc, vineri, 3 noiembrie de la ora 17:00, la Artoteca BMB.
Expoziția este rezultatul Free Camp – atelier internațional de arte plastice 2023, ediția a XIX – a, care a avut loc la Miercurea Ciuc, în perioada 19 – 29 iulie 2023.
Manifestarea anuală de la Miercurea Ciuc a adus laolaltă peste 110 artiști din 16 țări, iar adevărata valoare a evenimentului este constituirea unei colecții de artă impresionantă.

Iubitorii de artă pot vizita expoziția de artă plastică în perioada 3 – 22 noiembrie 2023, de luni până vineri. Mai multe detalii despre Vernisaj AICI

Sâmbătă, 4 noiembrie de la ora 18.00 pregătește-te pentru o seară plină de emoții și spectacol! Circul Metropolitan Bucuresti te invită la avanpremiera spectacolului Aerofonik, unde acrobațiile se împletesc armonios cu muzica, creând un univers magic.

Informatii despre program si bilete gasiti AICI

Spectacolul „Oraşul Luminii”, în regia lui Cristi Juncu – în premieră oficială, vineri, la Teatrul Nottara.
Din distribuţie fac parte Şerban Gomoi, Sorin Cociş, Sorina Ştefănescu, Rareş Andrici şi Simona Buşoiu.
De aproape 20 de ani, „Oraşul Luminii” este printre cele mai montate piese în întreaga lume.

Detalii despre spectacol AICI

Festivalul Internaţional de Film de Comedie „Film 4 Fun” va avea loc, de vineri până duminică, la Cinema Eforie şi ArCuB.
Pe lângă proiecțiile de filme din cadrul competiţiei internaționale, programul festivalului va include și alte activități culturale, precum, masterclass-uri, spectacole de teatru, concert de muzică, expoziție de fotografii, precum și proiecții de filme de lung metraj în afara competiției.

Mai multe detalii despre festival gasiti AICI

Cea de-a 8-a ediție Bucharest Short Film Festival are loc în perioada 4-10 noiembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union și Galeria RAM.
BSFF aduce scurtmetraje selectate și premiate în cele mai mari festivaluri de film din lume – Premiile Oscar, Cannes, Berlin, Clermont-Ferrand, Sundance, precum și multe altele.

Mai multe informații despre filmele selecționate și programul ediției a 8-a BSFF, gasiti AlCI.

Festivalul Berii Oktoberfest are loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, până pe 5 noiembrie. Zilnic, de la ora 10:00 până la 23:00, au loc activități distractive, culturale și muzicale pentru toată familia.

Mai multe detalii găsiți AICI.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.