”Contemporan în România”, concert si vernisaj, la Sala Radio
Articol de alinadecu, 6 noiembrie 2023, 18:44
Muzica și artele plastice își dau întâlnire joi, 9 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio. Va fi primului eveniment pluridisciplinar inițiat de Big Band-ul Radio în stagiunea curentă, sub genericul Contemporan în România.
Membrii Big Band-ului vor avea dublă ipostază: de interpreți, dar și de compozitori ai pieselor de jazz pe care le veți asculta, o parte dintre acestea fiind cântate în primă audiție absolută.
Concertul se va derula sub conducerea muzicală a dirijoarei ansamblului, Simona Strungaru.
Piesele interpretate vor fi însoțite și de proiecții video pe orga Sălii Radio, realizate de Ioana Halunga.
Totodată, Sala Radio va găzdui expoziția de pictură și grafică Centaur, cu lucrări realizate de artiștii plastici Aurel Bulacu, Gheorghe Caruțiu, Florin Codre, Darie Dup, Cătălin Guguianu, Iulia Mihalcea, Florin Stoiciu și Ion Tițoiu, fiecare artist având o abordare stilistică diferită a temei ecvestre. Legătura dintre concert și expoziție este dată de faptul că atât dirijoarea Big Band-ului Radio, Simona Strungaru, cât și prim-trompetistul Sebastian Burneci au compus fragmentele muzicale ce însoțesc lucrările expoziției.
Expoziția Centaur a mai fost admirată la Institutul Cultural Român și la Complexul Muzeal Tulcea – Casa Avramide. Vernisajul expoziției va avea loc în foaierul Sălii Radio în aceeași zi, 9 noiembrie, la ora 18:00. Lucrările vor rămâne în spațiul sălii bucureștene până în 18 noiembrie.
Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00), dar și în sistem online.