Al doilea pas greșit la rând pentru Rapid, în Superligă. Codașa clasamentului a rezistat în fața giuleștenilor

Rapid București a terminat la egalitate, în deplasare, în Moldova, contra ultimei clasate din Superligă, FC Botoșani. Scorul final al partidei a fost 0-0, iar această remiză albă a reprezentat al treilea meci la rând fără succes pentru trupa antrenată de Cristiano Bergodi.

”Giuleștenii” veneau după eșecul de pe teren propriu, suferit în fața celor de la U Cluj, scor 2-3. Înainte de meciul de ”foc”, din runda următoare, contra locului secund din ierarhia internă, CFR Cluj, fotbaliștii rapidiști voiau să obțină o victorie de moral la Botoșani, cu ”lanterna roșie” a clasamentului.

Cu o schimbare pe linia de fund, prin intrarea lui Răzvan Onea și trecerea pe banca de rezerve a lui Andrei Borza, o altă modificare la mijlocul terenului, prin titularizarea lui El Sawy și scoaterea din primul unsprezece a lui Papeau, formația din Capitală nu a putut trimite mingea în poartă în cele 90 de minute de joc.

Chiar și așa, prima mare ocazie a partidei a apărut după un sfert de oră trecut din confruntarea de pe stadionul ”Municipal Botoșani”, atunci când fotbalistul estonian al oaspeților, Mattias Kait, a făcut slalom printre apărătorii adverși. După o serie de driblinguri, acesta i-a pasat, la marginea careului lui Funsho Bambgoye, care a șutat peste bara transversală.

În plină ceață la Botoșani, din cornerul rezultat acțiunii rapidiste, moldovenii au declanșat un contraatac periculos, finalizat cu un șut năprasnic de la peste 30 de metri al lui David Gabriel. Aflat în formă, portarul ”giuleștenilor”, Horațiu Moldovan, a intervenit precis și a scos balonul de sub bara buturilor sale.

În minutul 21 al întâlnirii, tot formația pregătită de Andrei Patache a fost mai prezentă în atac. Din centrarea din colțul din dreapta al terenului, la originea căreia s-a aflat Romario Benzar, fundașul central al gazdelor, Victor Dican, a reluat cu capul, dar goalkeeper-ul oaspeților a atins mingea trimisă pe jos, cu pământul, care a lovit, în cele din urmă, stâlpul din stânga porții rapidiste.

După o jumătate de oră scursă din această partidă, gruparea bucureșteană a solicitat acordarea unei lovituri de la unsprezece metri, atunci când Alexandru Ioniță II i-a suflat balonul lui Adams Friday. Chiar dacă fotbalistul oaspeților a fost lovit în gheata dreaptă, centralul confruntării, Andrei Moroiță, a lăsat jocul să continue.

Un minut mai târziu, o combinație rapidistă de excepție l-a lăsat pe Borja Valle liber la marginea careului, în poziție centrală, dar șutul acestuia nu a putut fi direcționat spre unul dintre colțurile porții moldovenilor. Goalkeeper-ul gazdelor, Răzvan Ducan, a parat încercarea spaniolului de a finaliza, iar faza s-a încheiat rapid.

Totuși, cea mai mare ocazie a primei reprize le-a aparținut ”giulștenilor”, care au presat mai mult, iar în minutele adiționale ale actului întâi, au ratat monumental din câțiva metri. După ce a traversat aproape tot terenul, Christopher Braun l-a găsit ideal, în careu, pe Alexandru Ioniță II, dar acesta a pierdut mult prea mult timp până a decis să finalizeze, astfel că fundașul botoșănenilor, Mutombo, a deviat execuția jucătorului român, iar balonul a fost reținut de Răzvan Ducan.

La puțină vreme de la reluarea evenimentelor din Moldova, FC Botoșani a fost mai periculoasă, la faza creată de Jean Armel Drole. Acesta a fost lansat de Eduard Florescu în flancul drept, iar centrarea fotbalistului din Coasta de Fildeș l-a lăsat liber în fața porții pe Adams Friday. Însă, nigerianul a făcut mai multe driblinguri decât era cazul și a fost blocat de Mattias Kait, care a respins în corner.

Până spre finalul jocului, nimic important nu s-a mai întâmplat. Cu 10 minute înainte de fluierul final, o schemă realizată din fază fixă de către Eduard Florescu și Carlo Casap l-a lăsat pe cel din urmă în poziție bună de a marca, dar Horațiu Moldovan a avut o dublă paradă, atât la încercarea fostului fotbalist al celor de la Farul Constanța, cât și în fața lui David Gabriel.

Tot la acea fază, moldovenii au reclamat un henț al lui Paul Iacob, dar arbitrul nu a fost de acord cu fotbaliștii gazdelor. În minutul 89, intrat pe parcursul jocului, camerunezul Kevin Soni a profitat de gafa din defensiva adversă și a trimis pe jos, pe lângă portarul gazdelor, pentru a își aduce echipa în avantaj.

Reușita atacantului celor de la Rapid București a fost anulată, după consultarea arbitrajului video, pe motiv de henț. La încercarea de degajare a apărătorului celor de la FC Botoșani, Junior Pius, balonul l-a lovit în mâna dreaptă pe vârful ”giuleștenilor”, iar bucuria oaspeților s-a stins imediat.

În cele din urmă, rezultatul final a fost cel de 0-0, iar rapidiștii au coborât o poziție în clasament, până pe locul al patrulea, după victoria urmăritoarei, Universitatea Craiova, în această etapă. Runda viitoare, ”alb-vișinii” revin în Capitală, pentru confruntarea de zile mari, contra celor de la CFR Cluj, din Cupa României.

De partea cealaltă, botoșănenii rămân fără victorie din luna august, dar se apropie la un singur punct de penultima clasată, Dinamo București. În meciul care vine, moldovenii o întâlnesc pe U Cluj, în runda a treia din Cupa României, tot acasă.

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.