Primăria Sectorului 1 a lansat un site de unde cetăţenii pot afla în timp real despre asfaltarea străzilor

Sursa foto: primaria sector 3/ facebook

Primăria Sectorului 1 a lansat site-ul www.strazilesector1.ro, de unde cetăţenii pot afla în timp real despre programul de asfaltare şi modernizare a străzilor.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, comunitatea locală poate afla informaţii la zi despre stadiul lucrărilor pe străzile pe care autoritatea locală le are în administrare, ce artere au fost modernizate sau se află în stadiu de execuţie, câte străzi sunt blocate în Consiliul Local şi câte sunt în faza de proiectare.

Reprezentanţii autorităţii locale îi îndrumă pe cetăţenii Sectorului 1 care consideră că strada pe care locuiesc trebuie să fie asfaltată cu prioritate să acceseze site-ul www.strazilesector1.ro şi să transmită fotografii cu starea în care se află aceasta. Specialiştii Primăriei Sectorului 1 le vor analiza şi vor stabili planul de intervenţie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.