VIDEO: Nana Falemi, nostalgic în privința baschetului jucat în liceu, susține Cupa EDU: ”Jucând an de an baschet în curtea liceului, s-a născut o pasiune”
Articol de mariosoare, 16 decembrie 2023, 15:30
În cadrul emisiunii ”În Comunitate”, ediția sportivă, moderată de Răzvan Ursuleanu și Mario Soare, invitatul de vineri, 15 decembrie, a fost Nana Falemi, fostul fotbalist român, de origine cameruneză.
Fostul fundaș central care a evoluat, printre alte cluburi, pentru FCSB, se implică, în mod paradoxal, la prima vedere, în organizarea uneia dintre cele mai importante competiții de baschet între licee, intitulată ”Cupa EDU”.
Cupa EDU este o întrecere sportivă de baschet care adună mai mulți tineri talentați și dornici de a persevera, din cadrul învățământului liceal, într-o acțiune care are loc într-o anumită perioadă a anului. În acest an, ediția a patra a competiției amintite mai sus a implicat 24 de licee în cursa pentru trofeu, iar marele obiectiv al organizatorilor este acela de a integra potențialii baschetbaliști de elită în munca de echipă și de a combina două mari puteri ale vârstei și ale vieții, de altfel: educația și sportul.
Ambasadorul acestei competiții este baschetbalistul de performanță al celor de la CSO Voluntari, Alexandru Olah, care a oferit, de altfel, un interviu în exclusivitate pentru București FM, în care a subliniat aspectele esențiale ale unei astfel de experiențe sportive.
În studioul București FM, fostul fotbalist, Nana Falemi, a fost invitat din calitate de susținător și promoter al acestei competiții, care are o semnificație aparte și pentru el, grație trecutului său liceal.
La microfonul radioului nostru, Nana Falemi a punctat faptul că își aduce aminte cu drag de momentele petrecute în liceu în care juca frecvent baschet. De asemenea, acesta a atras atenția asupra pasiunii sale uriașe pentru sportul în cauză și a vorbit despre legende ale jocului.
”Eu am făcut Lazărul (n.r. Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”), la câteva străzi de voi, lângă Cișmigiu. Am jucat foarte mult baschet, în patru ani de liceu, numai baschet. Așa s-a născut pasiunea mea pentru baschet, jucând în curtea liceului, iar baschetul, acolo, era și este, în continuare, un sport tradițional. Pasiunea mea a fost cultivată și ca urmare a transmisiunilor care se făceau din NBA, în perioada aceea”, a declarat invitatul ediției sportive a emisiunii ”În Comunitate”.
În plus, Nana Falemi a comentat parcursul organizării acestei întreceri sportive și a detaliat care sunt lecțiile de bază pe care le pot învăța baschetbaliștii, din țară sau din afara ei, la finalul jocurilor din cadrul Cupei EDU.
”De la patru echipe au ajuns la douăzeci și ceva. Suntem la a patra ediție și scopul este să angrenăm cât mai multe licee din București. Vrem să devină tradiție, așa cum în Statele Unite ale Americii, în colegii, competițiile din cadrul liceelor sunt tradiționale. Cupa McDonald’s, acolo unde participă liceeenii, este o platformă foarte importantă, acolo unde Kobe Bryant, LeBron James, majoritatea starurilor din NBA, s-au lansat. Acum, păstrând proporțiile, nu suntem la nivelul acela, dar dorim să creăm emulație. O dată, pentru că baschetul este un sport foarte frumos, o dată pentru că este sănătos, creează pasiuni și, în același timp, prin baschet, tinerii se pot exprima clar, sincer și toate abilitățile lor”, a spus fostul fundaș central.
Atunci când a fost întrebat de caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească un tânăr baschetbalist pentru a fi evidențiat la o asemenea competiție, Nana Falemi a adus în discuție exemplul unui sportiv emblematic, la pachet cu mentalitatea acestuia.
”Da, este adevărat (n.r. scouterii preferă un jucător care se remarcă într-o echipă puternic, ci nu unul care se remarcă într-o echipă slabă). Barkley (n.r. Charles Barkley, fost baschetbalist) a spus așa: Este foarte ușor să fii jucător bun și să dai 30 de puncte la o echipă slabă și, dintr-o dată, când ajungi la o echipă bună, să nu mai ai aceeași prestație. Asta s-a întâmplat cu Chris Love, la Minessotta dădea 30 de puncte, iar, când a ajuns la Cleveland, acolo era și LeBron James și s-a blocat. Mingea vine mai rar la tine și trebuie să fii eficient”, a transmis invitatul București FM.
Nana Falemi deține, în momentul de față, o academie de fotbal, care se numește ”FC Nana Juniors”, iar toată această inițiativă a pornit de la intenția fostului jucător de a transmite mai departe copiilor ceea ce el a primit, la rândul lui, de la antrenorii cu care a colaborat. Invitatul emisiunii ”În Comunitate” a declarat că pune foarte mare preț pe atitudinea viitorilor fotbaliști.
”Disciplina și valorile morale sunt cele mai importante. Copiii trebuie să învețe să fie buni colegi, în primul rând. Noi judecăm în fotbal valoarea unui copil nu după cum driblează, pentru că sunt mulți care driblează bine, ci, după reacția pe care o are atunci când pierde mingea. Sunt copii care atunci când pierd mingea stau și se uită, își pun mâinile în șold și îi lasă pe colegii lor să alerge după minge și să le-o dea înapoi. Acest lucru se cultivă într-o oarecare măsură, dar este genetic. Ori o ai, ori nu o ai. Crescând într-un mediu propice, poți să o îmbunătățești, dar, în cele din urmă, trebuie să o ai”, a punctat Nana Falemi despre principiile instalate în dezvoltarea academiei sale.
Pe final, fostul fotbalist a fost întrebat despre situația actuală de la echipa căreia i-a îmbrăcat tricoul, în trecut și despre șansele celor de la FCSB la titlu. De asemenea, Nana Falemi și-a exprimat punctul de vedere referitor la favoritele din UEFA Champions League.
”Fotbalul mi se pare că a crescut, ca produs, pe care îl vezi din tribună, de la televizor, tot mai frumos. Stadioane frumoase, gazon bun, transmisiuni bune. Ți se pare că vezi campionatul Spaniei sau Franței. Jocurile sunt dinamice, frumoase. Sunt diferențe, din anii trecuți, de consistență, dar este o altă discuție. Este pe un trend bun campionatul nostru.
O văd pe FCSB favorită de la începutul sezonului, este într-un punct de maturitate, sunt jucători în formă bună, Florinel Coman, Darius Olaru, Adrian Șut, Ștefan Târnovanu. Au fost acolo, locul 2, în ultimii ani, aproape de titlu. Au ajuns la un prag de maturitate, iar CFR Cluj este mult mai slabă, a plecat Dan Petrescu, Andrea Mandorlini nu poate ține grupul la fel de bine. Farul a obosit psihic, pentru că ei au avut un șoc pe care l-au acuzat mult timp, după ce nu s-au calificat în grupele europene.
Mi-a plăcut Barcelona în ultimii zece ani, dar, pe de altă parte, Realul arată bine cu Vinicius și Rodrygo. Mi-a plăcut perioada în care a jucat Benzema pentru ei. Îmi place fotbalul lor, un fotbal curat, în forță, știu să câștige meciurile. Indiferent pe cine au în față, au un plus de forță, orgoliul acela care îi face să câștige”, a concluzionat Nana Falemi, referitor la capitolul fotbal intern și extern.
Cupa EDU se desfășoară în perioada 07.11.2023-17.12.2023, iar finala competiției are loc mâine, 17 decembrie, între Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir”, deținătoare titlului, și Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”.