Programul patinoarelor deschise în București
Articol de bucurestifm, 28 decembrie 2023, 12:01
După mesele copioase de sărbători, medicii recomandă mișcare în aer liber. Câteva ore la patinoar sunt numai bune, mai ales că și vremea este plăcută.
Patinoarul din Parcul Cișmigiu s-a deschis pe 22 decembrie și are program zilnic între orele 10:00 și 21:30. O oră și jumătate pe gheață costă 40 de lei, la care se adaugă închirierea patinelor (10 lei), plus o garanție de 50 de lei.
Patinoarul Caro IceLand este deschis până pe 4 februarie 2024. Găsiți aici programul. Patinoarul din Veranda Mall este deschis de luni până duminică între 10:00 și 22:00. Intrarea pe patinoar costă 25 de lei, iar cei care nu au patine le pot închiria dacă plătesc încă 25 de lei.
Să nu uităm de patinoarul din AFI Cotroceni. Programul este următorul:
- Luni-Vineri: 10:00-21:30;
- Sâmbătă-Duminică: 12:00-21:30.
Alte patinoare deschise în București sunt la târgurile de Crăciun.
În parcul Drumul Taberei patinoarul este deschis în fiecare zi, între orele 10:00 și 22:30.
Intrarea pe patinoar costă 25 de lei, iar cei care nu au patine le pot închiria dacă plătesc încă 25 de lei.
Cu o suprafață de 600 de metri pătrați, patinoarul de la Hala Laminor este deschis de luni până duminică de la orele 10:00 până la 21:00. Va funcționa până pe 1 martie, dacă vremea o va permite.
Un patinoar pentru copii este deschis și la Opera Comică pentru Copii. Biletele de intrare au prețuri între 10 și 50 de lei, iar programul de funcționare este de la 15:00 la 20:00, de luni până vineri, iar în weekend, de la 10:00 la 22:00.