Raed Arafat: Modificarea legii a disociat confortul de siguranţă, lucru inadmisibil
Articol de arionmihaela, 29 decembrie 2023, 14:52
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat , în contextul tragediei petrecute zilele trecute în localitatea Tohani, că o modificare legislativă din anul 2011 a disociat partea de clasificare a unui amplasament din punct de vedere al confortului de partea de autorizaţie de construcţie, lucru de care a profitat administratorul de la complexul turistic Ferma Dacilor.
„Am avut o discuţie cu ministrul Turismului în sensul în care să proiectăm situaţia care a fost creată şi vreau să subliniez că, la acel moment, ISU s-a împotrivit acestei măsuri. Şi când te împotriveşti unei măsuri ea merge mai departe, dar tu eşti expertul şi ştii ce înseamnă când se merge mai departe şi se elimină, se disociază partea de clasificare a unui amplasament de partea de autorizaţie de construcţie care include şi avizul de incendii, de siguranţă, de tot, înseamnă că acolo există un risc ca unii să abuzeze, exact ce s-a întâmplat în situaţia de la Ferma Dacilor, adică omul spune „eu am o stea”, dar în acelaşi timp el nu are restul documentelor, dar asta pentru omul de rând poate să îl inducă în eroare, pentru că spune „are o stea, are două stele, e ok”. Nimeni nu ştie că, de fapt, din 2011 modificarea legislativă a disociat confortul de siguranţă, lucru care este inadmisibil, a precizat Raed Arafat.
El a spus că, la nivelul instituţiei, se doreşte revenirea la situaţia anterioară anului 2011 şi se va lucra cu reprezentanţii Ministerului Turismului pentru reglementarea acestei situaţii.
„Ştiu că s-au luat deja anumite măsuri la nivel de ordin de ministru, dar trebuie totuşi modificată, din nou, legislaţia”, a punctat Raed Arafat.