Royal Mail va marca împlinirea a 30 de ani de la formarea Spice Girls cu o ediție specială de timbre
Articol de bucurestifm, 5 ianuarie 2024, 14:05
Poșta Regală din Marea Britanie, Royal Mail, va marca împlinirea a 30 de ani de la formarea Spice Girls cu o ediție specială de timbre, care reunește câteva dintre momentele emblematice din istoria grupului.
Potrivit EFE și citată de Agerpres, compania a anunțat punerea în vânzare a unei colecții de 15 timbre, fiind o premieră când o ediție completă este dedicată unei trupe feminine.
Zece dintre aceste timbre prezintă momente din spectacolele live ale grupului, iar restul de cinci includ imagini din sesiunile foto promoționale pentru filmul „Spice World” (1997). Alegerea imaginilor a fost realizată în strânsă colaborare cu trupa britanică ce a revoluționat muzica pop la jumătatea anilor ’90.
Este pentru a șasea oară când un grup muzical are propria sa colecție de timbre.
Grupul Spice Girls a cunoscut faima cu primul single, „Wannabe”, care a ajuns în fruntea topurilor din 37 de țări și a fost urmat de hituri precum „Say You’ll Be There”, „Who Do You Think You Are” sau „Spice Up Your Life”.
Spice Girls s-a format în anul 1994 în formula Geri Halliwell, Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton şi Melanie Chisholm.
Autor: Bogdan Verman