Crește valoarea tichetelor care se acordă donatorilor de sânge
Articol de alinaene, 5 ianuarie 2024, 20:00
Din acest an, valoarea tichetelor care se acordă donatorilor de sânge va creşte de 4 ori.
Astfel că, cine va dona va primi pe cardul de donator 280 de lei, față de 67 lei cât a fost până acum.
Autorităţile speră ca în acest mod să vină mai multe persoane să doneze și să rezolve problema lipsei de sânge din spitale.
În plus, donatorii beneficiază de o zi liberă de la serviciu şi 50% reducere la transportul în comun.
Pot să doneze sânge persoanele între 18 şi 60 de ani care nu se află sub tratament şi au o tensiune arterială stabilă.
De asemenea, acestea trebuie să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele 6 luni.