Grav accident rutier pe centura ocolitoare a municipiului Suceava! Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit!

Foto: Facebook / Info Trafic Suceava

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit în urma unui accident rutier produs în această seară pe centura ocolitoare a municipiului Suceava, pe sectorul cuprins între Zidul Morţii şi localitatea Pătrăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, un autoturism a intrat în coliziune cu un camion, iar şoferul autoturismului a rămas încarcerat, fiind găsit în stare de inconştienţă.

„Conducătorul autoturismului a fost extras şi din nefericire s-a declarat decesul acestuia. Conducătorul capului tractor este transportat la spital de către ambulanţa SMURD”, au precizat oficialii ISU.

Această prezentare necesită JavaScript.

La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

În zonă, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de circulaţie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.