Transportatorii şi fermierii au decis, în urma discuţiilor cu premierul Marcel Ciolacu, să rămână în stradă şi să continue protestul.
Protestatarii au primit promisiuni că vor fi înfiinţate grupuri de lucru cu ministerele de resort şi instituţiile implicate în problemele lor.
Astfel, luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa şi reprezentanţii ministerelor cu atribuţii în domeniu.
Marţi, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanţilor ministerelor cu atribuţii în domeniu.
Miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto
”Noi, personal, am hotărât să rămânem în continuare în stradă”, a declarat, la ieşirea de la întâlnirea de Guvern, Dănuţ Andruş, unul dintre membrii delegaţiei protestatarilor.
Întrebat care sunt, concret, revendicările, el a spus că acestea sunt în număr de 40 şi că protestatarii vor ”plusvaloare şi să nu mai muncim gratis în România”.
La mijlocul acestei săpămâni, tansportatorii au declanşat proteste spontane, fiind nemulţumiţi, printre altele, de evoluţia preţului la RCA.