VIDEO: Zoe Flavia – „Nu există o rețetă pentru un cântec bun, oamenii sunt subiectivi și aleg în funcție de preferințele personale”
Articol de bucurestifm, 17 ianuarie 2024, 14:41
Tu știi câtă teorie muzicală stă în spatele unei piese care sună bine? Zoe Flavia a venit în matinalul de pe 98.3 FM pentru a ne spune cum stă treaba de fapt cu tot ceea ce înseamnă muzica. Note, game, progresii… prind sens doar cu mult studiu.
Zoe are experiență pe scena concursurilor de muzică televizate și ne povestește ce poți simți în fața camerelor: „Acolo ești cuprins de emoții, dacă n-ai avut experiență până în momentul respectiv. Când ești pentru prima oară într-o televiziune nu prea știi cum decurg lucrurile și pot să te ia prin surprindere multe situații.”
„Nu știi cine ești de fapt și vine momentul în care ești pe scenă. Abia atunci începi să te îmbunătățești. Pentru 3 minute bune în scenă ai nevoie un an de muncă.”
Invitata din matinal îi învață pe cei doritori să cânte: „Am deschis un atelier de muzică anul trecut, am renovat singuri locul în care l-am deschis. A fost ceva nou și pentru noi, pentru că nu am dat niciodată cu bidineaua sau cu un trafalet. Atunci când îți dorești ceva trebuie să pui mâna și să faci.”
„Cursanții pot învăța să cânte la pian, se predau și ore de canto. Facem și songwriting, adică să înveți și cum să scrii un cântec și voicing, adică să știi cum să abordezi partea asta pianistică, de a te acompania pe scenă.”
Nu există o rețetă pentru a concepe un cântec bun, oamenii aleg după propriile preferințe: „Este foarte adevărat că muzica și arta sunt subiective. Atunci o piesă devine subiect de discuție, ne îndreptăm către o direcție care înseamnă artă. Pentru a spune despre un cântec că este bun, nu pot decât să judec după ce s-a întâmplat în istoria muzicii.”
„Despre Mozart, spre exemplu, pot să vă spun faptul că avea muzică genială, dar textele din libretele lui de operă nu erau cele mai lăudate la momentul respectiv.
Nu există o rețetă pentru un cântec bun, oamenii sunt subiectivi și aleg în funcție de preferințele personale. În schimb, cred că mesajul pe care îl transmitem și modul în care organizăm muzica este foarte important.”
Pentru a intra la această școală este nevoie de o testare. În ceea ce privește vârsta nu există restricții.
„În primul rând, trebuie să veniți la o testare. Vii să vezi, dacă ai un pic de ureche muzicală, ai voce, ai inclinații, poți să ții un ritm. Sunt lucruri importante. Nu prea putem să ne ocupăm cu muzica decât dacă avem înclinați.
Uite, nici eu nu sunt expertă cu dansul, dar trebuie să învăț. M-am implicat pentru că trebuie să faci câteva mișcări, dar dacă n-ai stofă de mare dansator, n-ai să devii unul.”
Elevii sunt de toate tipurile: „Sunt și copii care fac doar de relaxare, adică pentru propria lor plăcere. Vor să învețe cântecele drăguțe, cu care să meargă la școală, dar sunt și copii care studiază intens și te încântă atunci când interpretează o piesă.”
Te asigurăm că vei avea multe de învățat de la ea, hai cu un play!
Autor: Cornel Munteanu