În România, nu sunt bani pentru handbal, tenis și hochei pe gheață
Articol de alinaene, 27 ianuarie 2024, 13:23
Update: Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, a declarat, pentru AGERPRES, că suspendarea finanţării de la bugetul de stat pe anul 2024 este ”o neînţelegere” şi că Agenţia Naţională pentru Sport va acorda bugetul în cele din urmă.
”Am fost declaraţi neeligibili de ANS pe o problemă statutară, dar este o neînţelegere. Vom face, cel mai probabil miercuri, o conferinţă de presă în care vom da toate detaliile, dar e o eroare. Se va rezolva şi cu finanţarea handbalului, vom primi finanţare, pentru că vom explica ANS-ului că este o neînţelegere. Nu se pune problema ca handbalul să rămână fără finanţare”, a declarat Din.
Federaţiile de handbal, tenis şi hochei pe gheaţă au suspendate finanţările de la bugetul de stat pe anul 2024.
Cele trei organizaţii au fost declarate neeligibile de Agenţia Naţională pentru Sport pentru nerespectarea condiţiilor.
În cazul Federaţiei Române de Handbal, ANS a constatat nerespectarea unor prevederi statutare.
Conform unor surse din mediul sportiv, Federaţiei Române de Handbal nu ar fi avut dosarul de eligibilitate complet, lipsind documentul prin care Adunarea Generală a federaţiei a aprobat bugetul pe 2023 al instituţiei.
”În plus, au un proces în instanţă pe care l-au pierdut în care se precizează că a existat încălcări ale statutului Federaţiei Române de Handbal. În acest moment au finanţarea suspendată”, au mai declarat sursele citate pentru agenția de presă AGERPRES.
Nereguli au fost constatate de Agenţia Naţională pentru Sport şi în dosarul Federaţiei Române de Tenis, considerată, de asemenea, neeligibilă pentru finanţările pe 2024.
Iar, cea de-a treia asociaţie naţională care are finanţarea suspendată pe 2024 este Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, care are doi preşedinţi, iar instanţa nu a soluţionat încă procesele aflate pe rol.