Alexandru Rafila: În prima jumătate a acestui an dăm drumul la primele programe de screening
Articol de arionmihaela, 27 ianuarie 2024, 22:53
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat că, în prima jumătate a acestui an, se va da drumul la primele programe de screening, legislaţia fiind finalizată.
” Probabil că proiectul cel mai important şi cel mai aşteptat, după bolile cardiovasculare şi diabet, zic eu, pentru că sunt mult mai frecvente, este cel legat de screeningurile majore în cadrul Planului naţional de combatere a cancerului, mă refer la cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul de prostată şi cancerul digestiv”, a declarat Rafila la Spitalul Judeţean din Oradea.
Potrivit acestuia, unele dintre ele sunt relativ uşor de implementat din punct de vedere al screeningului, dar se lucrează la asigurarea a ceea ce urmează după screening.
„Pentru că screeningul în sine nu face altceva decât o detecţie precoce a unor boli serioase şi trebuie să ai tot circuitul şi toate resursele disponibile pentru ca pacientul care a fost identificat să poată beneficia de evaluare şi tratament imediat. Or, organizarea şi reorganizarea sistemului de sănătate la nivel regional cu centre de excelenţă, cel puţin la planul de cancer, este un proces laborios la care lucrează zeci de specialişti, cei mai buni specialişti din oncologie în momentul de faţă”, a explicat Rafila.