Fântânile din două parcuri bucureştene vor fi refăcute!

Sursa Foto: Facebook / Nicusor Dan

Consilierii municipali au votat reabilitarea şi modernizarea fântânii ornamentale din Parcul Tineretului şi a fântânii arteziene Charles de Gaulle. De asemenea, vor fi făcute investiţii pentru controlul nivelului apei din Lacul Circului.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a fântânii ornamentale din Parcul Tineretului vor dura doi ani. Acestea au o valoare totală de 11 milioane de lei, scrie Agerpres.

Conform referatului de aprobare, în prezent, bazinul nu mai este reprezentantiv pentru zona turistică, fiind degradat la nivel de finisaje. Instalaţia de pompare a apei este uzată, elementele metalice sunt ruginite, iar ţevile de apă sunt învechite, masive şi inestetice.

A fost aprobată şi documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru reabilitarea şi modernizarea fântânii arteziene Charles de Gaulle. Durata estimată de realizare a investiţiei este de doi ani, iar valoarea totală este de 7,4 lei milioane lei, TVA inclus.

Consilierii municipali au aprobat şi studiul de fezabilitate în vederea captării de apă din subteran pentru controlul nivelului Lacului Circului şi asigurarea necesarului pentru irigaţii din parc.

Potrivit raportului de specialitate, de-a lungul anilor, nivelul apei din lac a suferit variaţii semnificative, fiind afectat din cauza scăderii nivelului piezometric din acviferul Colentina, inclusiv ca urmare a reducerii precipitaţiilor. Scăderea nivelului apei din lac afectează grav flora şi fauna locală şi întregul peisaj al parcului.

Durata obiectivului de investiţii este de zece luni (proiectare şi execuţie), iar valoarea totală este de 691.000 de lei, TVA inclus.

Proiectul presupune reabilitarea forajului existent F1, care a asigurat necesarul de apă pentru irigaţii şi utilizarea acestuia pentru suplimentarea apei în lacul din Parcul Circului. De asemenea, va fi deznisipat forajul F2 care furnizează apă în Lacul Circului şi va fi realizat un foraj în acviferul Colentina pentru sistemul de irigaţii.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.