Trei elevi au fost răniţi în urma unui incident produs la Colegiul „Grigore Moisil”
Articol de Sabina Lapadatescu, 17 octombrie 2014, 12:02
Trei elevi de la Colegiul „Grigore Moisil” au fost răniţi în această dimineaţă. Un calorifer s-a desprins şi a căzut peste ei. Copiii au traumatisme uşoare.
Doi dintre ei au suferit răni la braţe, iar celălalt la picior. Un echipaj SMURD i-a transportat pe doi dintre elevi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Cel de-al treilea a refuzat să meargă la spital şi a fost preluat de rudele acestuia.