Membrii Federației „Solidaritatea Sanitară” din nou în stradă
Articol de arionmihaela, 14 februarie 2024, 11:33
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România continuă programul de proteste prealabile organizării grevei generale cu pichetarea Ministerului Finanțelor și a Camerei Deputaților.
Protestul, la care vor participa reprezentanți ai angajaților din toată țara și din toate categoriile profesionale, se va desfășura mâine, joi, 15.02.2024, după următorul program:
– pichetarea Ministerului Finanțelor în intervalul orar 11.00 – 12.30;
– pichetarea Camerei Deputaților în intervalul orar 12.45 – 14.00.
Programul de proteste în stradă va continua în fiecare săptămână, culminând cu mitingul național al angajaților din sănătate, care va fi desfășurat în Piața Victorie de Ziua națională a personalului medical (luni, 11 martie).
Revendicările Federației ”Solidaritatea Sanitară” rămân neschimbate și vizează o creștere reală a veniturilor salariale și nu doar a veniturilor din salariile de bază, așa cum arată la acest moment oferta guvernului. Legitimitatea revendicărilor noastre este conformă cu așteptările angajaților și este confirmată inclusiv de datele publicate de INS (pentru luna dec. 2023):
– câștigul salarial mediu pe economie: 5.079 lei;
– câștigul salarial mediu în Sănătate și Asistență Socială: 4.669 lei.
„Datele INS referitoare la câștigul salarial și poziția sectorului de Sănătate și Asistență Socială în ierarhia câștigurilor salariale (se regăsesc în anexă) demontează, de asemenea, un mit: ”În sănătate salariile sunt mari”.
În această perioadă, în care protestele noastre continuă, angajații din sănătate încep să descopere și adevărata valoare a creșterilor salariale, acum fiind vizibil pe fluturași efectul creșterii salariilor de bază cu 5%, acordate începând cu 1 ianuarie 2024.
Spre exemplu, pentru angajații din secțiile cu condițiile cele mai grele de muncă, cum ar fi UPU, ATI, Bloc operator, valoarea creșterii veniturilor salariale începând cu 1 ianuarie 2024 este situată între 2% și 2,5%.
În același timp, este suficient ca fiecare dintre ei să înmulțească valoarea acestei creșteri cu 3 pentru a estima nivelul majorărilor din acest an. Acest nivel va corespunde unei creșteri a venitului mediu net lunar de 10%, procentul real pe care angajații îl vor încasa lunar, în medie, în anul 2024.
Refuzul Guvernului de a-și îndeplini obligațiile legale, prin nerespectarea termenului de 10 zile până la care trebuia să publice pe site-ul propriu Notificarea FSSR privind intenția de declanșarea a Grevei împotriva politicii sociale și economice a guvernului și să ne invite la negocieri arată frica de a negocia doar cu reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”. Acest refuz al guvernului este un indicator al respectului față de legalitate”, transmit reprezentantii Federatiei.