Clubul Dinamo condamnă cu fermitate comportamentul instructorului de înot, care ar fi violat o fată de 7 ani în timpul programului, şi a anunţat că a încetat orice formă de colaborare cu persoana în cauză, interzicându-i astfel orice posibilitate de a interacţiona cu minorii din cadrul clubului.
„Conducerea clubului colaborează şi va colabora cu anchetatorii pentru soluţionarea cu celeritate a acestui caz, fiind puse la dispoziţie, în seara datei de 13 februarie, imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din zona bazinului de înot. Repudiem cu fermitate şi condamnăm orice formă de comportament inadecvat, similar cu acela atribuit fostului nostru angajat”, se arată într-un comunicat al clubului.
Oficialii clubului au adăugat că vor solicita întregului personal prezentarea unui certificat care atestă integritatea comportamentală şi vor organiza sesiuni de formare pentru sportivi, concentrându-se pe deontologia, etica şi conduita profesională adecvată în relaţia cu minorii şi persoanele vulnerabile, precum şi cu familiile acestora.
„Prin Compartimentul nostru de Analiză Psihologică vom demara o evaluare aprofundată a Academiei de Înot şi vom extinde aceste analize la toate disciplinele sportive din cadrul clubului. Suntem dedicaţi asigurării unui mediu sigur şi propice pentru toţi sportivii noştri, indiferent dacă practică sportul la nivel amator sau profesionist. Măsurile luate reflectă angajamentul nostru către binele şi protecţia comunităţii noastre sportive”, arată sursa citată.
Clubul Dinamo precizează că deschiderea secţiei de înot a oferit părinţilor posibilitatea de a asista la antrenamente, promovând astfel o cultură de transparenţă şi siguranţă.
„Încurajăm continuarea acestei practici, reafirmând deschiderea noastră către orice sugestii sau preocupări din partea părinţilor şi a sportivilor. Clubul Sportiv Dinamo este ferm angajat în lupta împotriva oricăror forme de abuz şi va continua să colaboreze cu toate părţile interesate pentru a menţine un mediu sigur şi sănătos pentru practicarea sporturilor”, se mai arată în comunicatul citat.
La data de 13 februarie, în jurul orei 20,30, Secţia 6 Poliţie a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de şapte ani, ar fi fost victima unei infracţiuni de viol, bănuit de comiterea faptei fiind instructorul de înot. Evenimentul ar fi avut loc în incinta unui bazin de înot din cadrul unui club situat în Sectorul 2, a informat anterior Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Poliţia a identificat şi depistat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, angajat ca instructor în baza unui contract de activitate sportivă în cadrul clubului respectiv.
Din cercetări, s-a stabilit că la momentul comiterii faptei acesta se afla în timpul programului de lucru.
„Cel în cauză a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală”, arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de Secţia 6 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, în formă agravată.
Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.