Ciolacu: O prioritate personală este rezolvarea problemelor sistemului informatic al CNAS

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că una dintre priorităţile sale personale este de a rezolva problemele sistemului informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

El a fost întrebat într-o întâlnire cu românii din Italia organizată la Roma, unde se află în vizită de lucru, cum comentează faptul că sistemul informatic al CNAS se defectează foarte des.

„Ştiu, şi este una dintre priorităţile mele personale şi am avut o discuţie foarte aplicată şi cu vicepreşedinţii, şi cu doamna preşedinte, şi cu toţi cei implicaţi în digitalizare. Haideţi să fim corecţi! Este aceeaşi situaţie ca la ANAF. De 32 de ani nu vrem să facem digitalizare nici la Casa de Sănătate şi nici la ANAF. De ce? Ştim cu toţii. Eu v-am promis că după 32 de ani o să pornesc digitalizarea ANAF, lucru pe care l-am început şi o să vedeţi că până în aprilie, până la finele primului trimestru fiscal, o să fie mult mai bine decât până acum. Iar la Casa de Sănătate mă voi ţine săptămânal, la fel cum am făcut şi cu ANAF, până se va înţelege foarte clar că de această dată România are nevoie de …’, a afirmat premierul Ciolacu.

Şeful Guvernului a mai menţionat că a fost pornită digitalizarea şi la Ministerul Muncii „chiar cu companii româneşti, unele chiar voluntare”.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.