Se vor muta terasele din Herăstrău? 

În vreme ce primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, cere desființarea teraselor din Parcul Herăstrău, administrat de către Primăria Municipiului București, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB), terase pe care le consideră ilegale, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că nu trebuie intervenit în forță împotriva acestor terase.

Problema teraselor din Herăstrău s-ar putea rezolva, într-un orizont de timp de 3 până la 5 ani, prin mutarea benevolă a întregului „ecosistem” de terase într-o altă locație, consideră edilul Capitalei.
Cât despre zgomotul produs noaptea de terasele din Herăstrău, Nicușor Dan spune că Poliția Locală a Sectorului 1 ar trebui să intervină.

Chiar dacă există probleme de legalitate, în cazul unora dintre terasele din Parcul Herăstrău, aceste nelegalități au la bază acte emise de către Primăria Municipiului București, iar termenul pentru contestarea în instanță a acestor acte a fost depășit.
Zgomotul pe care cetățenii îl reclamă, este o problemă de ordine publică și este de competența Poliției Locale a Sectorului 1, spune primarul general al Capitalei Nicușor Dan.

„În ceea ce privește terasele din Herăstrău, e adevărat că există probleme de legalitate, la o parte dintre ele, să spunem.
Însă, această ilegalitate s-a săvârșit prin intermediul primarului Municipiului București, în mandatele anterioare, și pentru care, în momentul acesta, nu mai există termenul în care primarul Municipiului București să își conteste propriile acte. Adică, s-a depășit acel termen prevăzut de Legea contenciosului administrativ.
(…) Partea de ordine publică tine de Poliția Locală a Sectorului 1.
Deci, dacă acolo este zgomot, după ora 22-23, cum multă lume reclamă, asta este o chestiune de ordine publică pe care trebuie să o rezolve Poliția Locală a Sectorului 1″, a declarat Nicușor Dan.

Edilul șef este de părere că nu trebuie intervenit în forță împotriva teraselor din Herăstrău. Pe termen lung, Municipalitatea ar trebui să ajungă la o înțelegere cu patronii acestora, pentru ca ei să își mute, de bună voie, afacerile într-o altă zonă, mai crede Nicușor Dan.

„Eu cred – e o chestiune care poate să fie rezolvată într-un număr de relativ mulți ani, adică de ordinul 3 – 5 ani, din momentul ăsta.
Care este avantajul economic al acestor terase?
Avantajul lor economic este că ele sunt unele lângă altele și creează un ecosistem, pentru care au foarte mulți clienți.
Și, atunci, în opinia mea, soluția, pe termen mediu, este să nu intrăm cu buldozerul în niște afaceri care angajează niște mii de oameni și care deservesc un număr de oameni – că, altfel, n-ar funcționa, ci de a le găsi o locație alternativă, în București, pentru ca – cu acordul lor, să se mute cu toții în altă parte, să recreem acest ecosistem. Faptul că ele sunt în parc sau lângă lac nu e niciun avantaj economic”, susține Nicușor Dan.

În acest context, trebuie reamintit faptul că Primăria Sectorului 1 a cerut, în mod oficial, intervenția Inspectoratului de Stat în Construcții și a Primăriei Capitalei, în ceea ce privește terasele din Parcul Herăstrău.

„În ceea ce privește situația teraselor și restaurantelor din Parcul Herăstrău, pentru că este zonă protejată (Parcul Herăstrău este monument istoric), Poliția Locală Sector 1 nu poate face verificări pe linia disciplinei în construcții. Însă, a fost sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București pentru a verifica avizele și autorizațiile de construire”, se arată într-un comunicat de presă oficial al Primăriei din Banu Manta nr. 9.

„Unii patroni și-au construit în Parcul Herăstrău pontoane de sute de metri pătrați, dar au o singură ieșire din local, o ilegalitate crasă, nu ar putea primi niciodată avize de securitate. Sper să vedem cât mai rapid rezultatele verificărilor de către instituțiile pe care le-am sesizat și sper că vor fi luate măsurile care se impun pentru siguranța locuitorilor Capitalei. Pentru cei care frecventează localurile din Herăstrău (despre care am tot avertizat și despre care am arătat cui aparțin) am un singur mesaj: aceste locații n-au niciun fel de autorizație de construire și funcționare! Doar norocul a făcut ca până acum să nu se întâmple o tragedie precum cea de la Ferma Dacilor”, ar fi spus edilul Clotilde Armand, potrivit aceluiași comunicat de presă.

În contextul declarațiilor lui Nicușor Dan, ar mai trebui amintit faptul că ideea mutării teraselor din Herăstrău în incinta Complexului Expozițional Romexpo a apărut încă de pe vremea în care primar general al Capitalei era Sorin Oprescu. Însă, ea s-a dovedit una neviabilă, până în prezent.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.