VIDEO: Află care sunt obiceiurile financiare sănătoase. Un decalog de bune practici pentru viața ta.
Articol de Monica Liche, 18 martie 2024, 17:49
Decalogul obiceiurilor financiare sănătoase
Ce este educația financiară, cum ne poate fi ea de folos, care sunt obiceiurile financiare sănătoase și care sunt cele care ne lasă cu buzunarele goale sunt teme de interes pentru fiecare dintre noi. În săptămâna Internațională a Educației Financiare am dezbătut aceste teme #InComunitate cu Irina Chițu, consultant financiar și fondator finzoom.ro.
„Vorbim despre obiceiuri financiare sănătoase. Și întotdeauna primul obicei ar fi de a ne face un buget, adică de a pune pe hârtie, să ținem evidența banilor. Al doilea este să avem obiective pe termen lung, să nu stăm doar într-un singur venit, deci să avem mai multe surse de venit. Apoi urmează unul foarte important, să economisim la început de lună, la sfârșit de lună, de obicei, nu ne mai rămân bani. Să începem să economisim, pentru acel cont de siguranță de 3-6 salarii. Să investim în noi, în comportamente bune, în obiceiuri bune. Sa punem banii la lucru, în momentul în care i-am economisit să nu-i lăsăm la ciorap, să evităm supraîndatorarea, să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma, să facem, dacă chiar avem nevoie de un credit, să facem doar credite bune pentru investiții și, nu în ultimul rând, să învățăm să cerem ajutorul atunci când avem nevoie.”
Bugetul casei
Primul exercițiu de bună practică financiară este alcătuirea bugetului. Ce venituri intră în casă și care sunt cheltuielile. Astfel, poți conștientiza ceea ce ai de făcut, ca să capeți obișnuința de a economisi.
„Să punem pe hârtie exact câți bani intră în casă, pe surse de venit, și câți bani se cheltuie, la fel, pe categorii și subcategorii. (…_ Dacă veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, ești în deficit, iar când ești în deficit te împrumuți. Sunt persoane care se împrumută de la o lună la alta, tocmai pentru că, dacă și-ar pune măcar pe hârtie să vadă unde se duc banii, și-ar da seama unde să ia măsuri, să reducă cheltuielile sau să crească veniturile.”
Investiția în propria persoană
Probabil, cele mai bune investiții pe care le putem face într-o viață sunt cele făcute în noi, în ceea ce învățăm, în ceea ce ne pasionează, în educație. Acel tip de investiții care aduc cu sine beneficii de-a lungul întregii vieți.
„O faci de la vârstele cele mai mici până la sfârșitul vieții. Când zic investește în tine, nu spun numai a învăța la școală. Investești și în avea comportamente financiare sănătoase, în disciplină, în tine personal pentru că, până la urmă, așa cum spuneam și data trecută, că planificarea financiară, tot ce ține de setare de obiective și apoi disciplina aceea plictisitoare de a te ține de acțiunile pe care vrei să le faci, 80 % din planificarea financiară ține de comportamentul tău și doar 20 % de cunoștințele financiare pe care le ai. Ambele țin doar de noi, adică și comportamentele, învățarea de comportamente, abilități noi și partea de educație financiară, de instrumente financiare. Ceea ce adaugi în plus la tine, la progresul tău personal pe piață, de fapt, cu acest lucru rămâi oriunde te-ai duce.”
Mai multe surse de venit
Acesta este un alt obicei financiar bun, care te poate proteja în cazul unor întâmplări neprevăzute legate de sursa venitului principal. Stabilitatea pe care ți-o oferă o sursă alternativă de venit nu trebuie ignorată.
„Întotdeauna să ne gândim să ne variem aceste surse de venit. Că ne monetizăm o pasiune, un hobby pentru care oricum petrecem, poate, restul de după cele 8 ore de la serviciu, apoi să ne gândim ce putem să diversificăm la propriul loc de muncă, alte proiecte în paralel, poate intraprenoriat împreună, tocmai ca să câștige și firma. În plus, mai câștigăm și noi sau poate suntem buni foarte buni la ceva anume și atunci poate dăm meditații la română, la pian sau poate sunt foarte bun la gătit și fac un vlog pe platformele de streaming.”
Credit faci doar dacă îți aduce un beneficiu
Este important ca atunci când faci un credit să îl iei doar pentru acele lucruri care pot aduce beneficii bugetului tău.
„Credite nu facem pentru a ne distra sau pentru consum. Dacă trebuie să facem un credit, e bun dacă îl faci pentru ceva care îți aduce un beneficiu. Uite, dau un exemplu, la credite pentru fotovoltaice, pentru că îmi reduc cheltuielile cu utilitățile sau, de exemplu, fac un credit chiar și pentru un telefon mobil, dacă telefonul acela mobil mă ajută să dezvolt o aplicație pe mobil sau sunt blogger și îmi aduce bani, este o investiție pentru că îmi aduce mai mulți bani. Altfel, dacă doar îl fac să mă duc în vacanță și vin după o săptămână de vacanță, am de plătit 5 ani, ăla nu e un credit bun.”
Află care sunt particularitățile celorlalte obiceiuri financiare aici.