Filmul documentar ”Phoenix – Povestea” ajunge  în cinematografele din țară

Sursa foto: Bucuresti FM / Marga Tudor

Filmul ”Phoenix – Povestea”, în regia lui Cristian Radu Nema se va vedea în peste 30 cinematografe din țară.

După un parcurs ce a debutat la Sala Palatului în octombrie 2022 și a culminat cu Palatul CJ Timiș în decembrie 2023, filmul ”Phoenix – Povestea”, în regia lui Cristian Radu Nema, va rula în cinematografele din 30 de orașe din România, începând cu 29 martie 2024.

Producția cinematografică a beneficiat de evenimentul de gală în prezența tuturor membrilor trupei din toate generațiile, urmând două turnee naționale în peste 20 orașe, un turneu internațional în 5 capitale europene și, în final, la Timișoara, cu prilejul închiderii programului Capitală Culturală Europeană.

Tot acest parcurs poate reprezenta, în sine, un fenomen, prin modul în care filmul proiectat în prezența liderului Nicolae Covaci, a trupei și a echipei, a fost primit de către mii de spectatori.

Laureat cu mențiunea specială pentru cel mai bun documentar în cadrul IPIFF – Festivalul Indie al Producătorilor de film Independenți și cu Premiul Special din partea Uniunii Cineaștilor, filmul ”PHOENIX – Povestea” își primește, așadar, locul cuvenit în istoria filmului românesc.

Filmul regizat de Cristian Radu Nema, producător fiind Bianca Beatrice Michi, va rula în 33 de orașe din toață țara, respectiv în București, Brașov, Cluj, Oradea, Arad, Sibiu, Pitești, Sinaia, Galați, Timișoara, Iași, Piatra Neamț, Brad, Caransebeș, Lupeni, Oțelu Roșu, Petroșani, Reșița și  Vulcan.

„Ajunge și o vorbă a lui Covaci – Urmează-ți scopul, fii haiduc ca și mine! Ceea ce a făcut și Cristian Radu Nema: s-a urcat pe Pasărea Phoenix și s-a lăsat dus în zbor, alături de mica sa echipă, printr-un adevărat fenomen cultural românesc. Doar prin acest film vor afla și alții despre despre muzica românească dinainte de 1989, aceea care ne-a unit și ne-a ajutat în vremuri de restriște să respirăm – prin muzică – libertatea, printr-un pai, sub apă.” – spune jurnalistul Doru Rocker Ionescu, potrivit unui comunicat de presă.

Mony Bordeianu, membru fondator și unul dintre părinții Phoenixului, a urcat pentru ultima oară pe o scenă în această viață cu prilejul evenimentului de gală al filmului în 2022. La începutul anului 2024 avea să ne părăsească, lăsându-ne un testament, odată cu plecarea sa.

 „Canarul galben, bătând din aripi, se înalță iar, …pentru totdeauna. Și a zburat acum, tocmai ca să confirme și să ne ajute să înțelegem încă odată, că spiritul PHOENIX va dăinui peste vremuri în cultura română. Este dincolo de ființa umană, dincolo de membri trecuți, prezenți și viitori, așa cum menționează mereu Nicolae Covaci”, declară regizorul filmului, Cristian Radu Nema.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.