Salarii mărite la Primăria Capitalei pentru muncitori și șoferi!
Articol de Mircea Apostolescu, 29 martie 2024, 16:16
Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia.
Salariile vor crește cu nu mai puțin de 30%, pentru personalul fără studii superioare și cu numai 5%, pentru cei cu studii superioare. Această mărire salarială este îndreptată către personalul cu cele mai mici salarii, dar va face salarizarea neatractivă pentru specialiștii cu studii superioare și cu o pregătire ce le-ar permite să ocupe funcții de top, în administrația Capitalei.
Mărirea de salarii va costa Primăria Capitalei circa 8 milioane de lei pe lună, în plus. Efortul bugetar suplimentar anual se va ridica la 100 de milioane de lei, conform edilului Nicușor Dan.
„Noi avem o problemă foarte mare cu poziții de muncitori, de exemplu prinzători de câini, instalatori, oameni care fac diverse lucruri și care nu au studii superioare. Și, pentru ei, grila de salarii, pe care o aveam, era departe de ce le-ar putea oferi piața, în ziua de azi.
Și, atunci, a fost nevoie să mărim, în mod substanțial, acolo. Am mărit cu 30%, pentru că nu numai că nu veneau oameni la angajare, dar mai și plecau.
Deci, acolo, la muncitori, șoferi, oameni fără studii superioare, am mărit cu 30%, iar, pentru personalul cu studii superioare, cu 5%. Înseamnă cam 8 milioane de lei, pe lună, cu tot cu taxele, ceea ce înseamnă – opt ori doisprezece, cam 100 de milioane de lei, pe an. Acum, pentru că aceste salarii se dau din martie, până în decembrie, înseamnă 10 luni, adică 80 de milioane, dar, din anul viitor, o să fie 100 de milioane”, a explicat Nicușor Dan, la întrebările București FM.
Însă vor exista și funcționari, cu funcții de conducere și gradații mari, care nu vor primi niciun fel de mărire. Salariile lor nu îl pot depăși pe cel al unui viceprimar general.
Reporter: „Primarul general a enunțat un principiu, o creștere mai mare la salariile mici și o creștere mai mică la salariile mari, adică la studiile superioare. E bine, nu e bine?”
Vasile Gherdan (Sindicatul Forum): „Aparent, este bine, nu se știe impactul bugetar, fiindcă s-a luat aleator și s-au dat anumite procente de creștere a salariilor, diferit, de la o funcție la alta.
Evident că, neavând o structură, la nivelul Municipiului București, să știm câte persoane sunt, în fiecare categorie profesională, nu se poate cunoaște impactul bugetar asupra anvelopei salariale.
Noi, de la sindicat, am propus angajatorului să adopte o soluție între compensare și indexare, o soluție de mijloc, indexare plus compensare. Astfel încât să-i ajuți pe oamenii de jos să crească, dar, în același timp, nu poți să lași categoriile superioare cu o mărire de 5%.
Dacă ținem cont de prevederile legale, cei care depășesc 8.000 de lei salariu nu vor mai beneficia de o mărire, pentru că își pierd indemnizația de hrană și acea primă de vacanță.
Deci, practic, pentru personalul încadrat la poziția funcționar, studii superioare, gradația cinci, practic n-o să aibă nicio creștere”.
Există și sindicate, precum cel de la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB) care nu sunt de acord cu hotărârea de mărire a salariilor, așa cum a fost adoptată, astăzi, și reclamă lipsa dialogului social real între angajator și reprezentanții salariaților.
Nuța Troia-Andrabulea (Sindicatul ALPAB): „Noi, sindicatul, și pe sindicate nu ne-a consultat nimeni. Nu suntem de acord cu această salarizare. A spus că mărește cu 30% pentru salariații muncitori calificați și necalificați. Din motivul respectiv, noi nu suntem de acord cu această salarizare. Nu suntem consultați. Nu există dialog decât formal. Adică, legea este, dar nu se respectă. Se încalcă, mai ales de domnul primar general”.
Chiar și edilul șef Nicușor Dan recunoaște că nivelul de salarizare oferit de către Municipalitate nu este atractiv pentru specialiștii cu studii superioare.
Reporter: „După părerea dumneavoastră, așa cum ați conceput această creștere salarială, funcțiile cu studii superioare, funcțiile de conducere, din direcțiile Primăriei, au atractivitate pentru oameni cu pregătire, cu studii superioare, cu experiență?”
Nicușor Dan: „Nu, dar asta vine din grila națională de salarii. Deci, pozițiile cele mai înalte, de directori generali, cum ar fi director general de Investiții, analogul, pe piața privată, câștigă de două – două ori și jumătate mai mult decât ne-ar permite nouă grila. Pentru că nu e vorba numai de poziția pe care noi putem să o remunerăm, e vorba și de acea prevedere care spune că nimeni nu poate să depășească salariul viceprimarului.”