Se reiau plimbările cu vaporașul pe lacul Herăstrău
Articol de bucurestifm, 5 aprilie 2024, 16:52
De astăzi se reiau plimbările cu vaporașul pe lacul Herăstrău. Plimbările vor avea loc pe toată perioada sezonului cald. Plecarea se face de la Debarcaderul Central din Herăstrău.
Programul cu publicul pentru vaporașe este zilnic, în intervalul orar 10:00 – 20:00, iar pentru închiriere bărci – de 10:00 la 19:30
O plimbare cu vaporașul costă 18 lei pentru adulți și 12 lei pentru pensionari și copii între 7 și 14 ani. Copiii sub 7 ani și persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate.
25 de bărci noi și tot atâtea hidrobiciclete fac parte din flota noului sezon de agrement.
O plimbare cu barca și hidrobicicleta costă 12 lei pe oră.